Președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs în Piața Arcului de Triumf din Capitală, cu ocazia Zilei Naționale a României, în care a vorbit despre eroii care au luptat pentru formarea României moderne, despre medici, dar și despre alegeri.

"În această piață, care a fost martora atâtor sărbători, astăzi suntem mult mai puțini ca de obicei.Cadența militarilor, bucuria din ochii copiilor, ridicați în brațe de părinți sau bunici emoționați, sunt imagini de care ne este dor și pe care vrem să le revedem cât mai curând posibil. În acest cadru în care ne aflăm acum, vegheați la fel ca în anii precedenți de Arcul de Triumf, acest simbol al sacrificiului și al speranței națiunii române, urez La Mulți Ani românilor, oriunde s-ar afla ei, sănătate și optimism! Niciodată în ultimele decenii n-am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă. Criza sanitară care a schimbat viața planetei, pandemia de COVID-19 care ne-a afectat și pe noi, ne obligă să marcăm Ziua Națională în alte registre decât cele obișnuite", a spus Klaus Iohannis.

În discursul său, președintele a vorbit și despre eroii zilelor noastre - personalul medical care luptă în spitale cu epidemia COVID-19.

"Ca în atâtea momente definitorii ale zbuciumatei noastre istorii, în fiecare zi, bărbați și femei, plini de curaj și de dârzenie, luptă cu pandemia și, prin salvarea altor români, duc, de fapt, mai departe idealurile de unitate și unire, în spirit și acțiune, care s-au împlinit în acel neasemuit 1918. De la începutul pandemiei, suntem fizic distanțați unii de alții, ne vedem mai rar și resimțim absența interacțiunii cu cei dragi, iar granițele par din nou a ne despărți. Și totuși, nimic nu ne poate ține departe, în spirit, pentru a rememora marea realizare de acum mai bine de 100 de ani, nimic nu ne poate împiedica să ne aducem aminte, astăzi, de toți cei care, cu credință, viziune, abnegație și jertfă, au contribuit la desăvârșirea Statului român modern", a mai punctat șeful statului.

De asemenea, în numele statului, președintele a transmis respectul și aprecierea pentru cei care luptă cu epidemia.

"Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical și toți cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar și către victimele acestui virus ucigaș și familiile lor. Transmit, în numele Statului Român, toată aprecierea, respectul și gratitudinea față de cei care îmbracă uniforma medicală și militară. Îmi exprim întreaga recunoștință față de fiecare român care sprijină efortul cadrelor medicale și al forțelor de ordine și siguranță publică.Și, în numele tuturor românilor, vă mulțumesc pentru altruismul vostru și pentru că, în ciuda riscurilor enorme la care vă expuneți, vă părăsiți zi de zi căminele pentru a merge în spitale să salvați vieți", a mai susținut președintele României.

Klaus Iohannis a ținut să amintească și că peste câteva zile sunt alegerile parlamentare, când românii au ocazia să aleagă un Parlament cu "oameni onești, mai muncitori, mai buni".

"Peste câteva zile, românii vor avea din nou ocazia să-și facă auzită vocea, prin vot, și să aleagă un nou Parlament. E acel moment în care putem construi o Românie al cărei viitor să fie mai mult decât o promisiune, mai concret decât un vis și mai aproape decât orizontul speranțelor noastre. Un Parlament cu oameni onești, mai muncitori, mai buni. Găsesc foarte potrivite cuvintele lui Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Unirii, care spunea că <deplina libertate și egala împărțire în puterea de stat a cetățenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat>. De acțiunile fiecăruia dintre noi depinde ca tinerele generații să trăiască în pace, prosperitate și stabilitate", a mai subliniat acesta.