Ministrul de Externe a prezentat luni la CAE priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului. În cadrul discuțiilor privind discriminarea, el a pledat pentru organizarea unor campanii de conștientizare cu privire la sursele corecte de informare.

În cadrul reuniunii prezidate de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, au fost abordate subiecte de actualitate de pe agenda europeană, precum combaterea dezinformării, cooperarea UE – Liga Statelor Arabe și relația UE – Asociația Națiunilor Sud-Est Asiatice.

Discuțiile pe tema combaterii dezinformării s-au concentrat asupra implementării operative pe dimensiunea externă a Planului de acțiune al UE împotriva dezinformării, în baza Concluziilor Consiliului European din decembrie 2018, şeful diplomaţiei române reiterând "sprijinul ferm" pentru convenirea măsurilor concrete pentru operaționalizarea Planului și asigurarea unei cât mai eficiente împărțiri a responsabilității la nivelul structurilor implicate, inclusiv pentru promovarea mesajelor și politicilor UE în statele vecine ale Uniunii Europene, potrivit MAE.

Teodor Meleşcanu a susținut intensificarea eforturilor de comunicare strategică, în special prin întărirea echipelor de comunicare strategică și punerea în funcțiune a mecanismelor de avertizare timpurie.

În acelaşi timp, trebuie continuat şi consolidat parteneriatul cu NATO pe dimensiunea comunicării strategice, a subliniat Meleșcanu, pledând pentru organizarea unor campanii UE de conștientizare pentru cetățenii europeni cu privire la alegerea surselor corecte de informare.

De asemenea, el a susținut necesitatea avertizării reprezentanților mass-media și a opiniei publice despre efectele negative ale dezinformării, în statele membre UE și în vecinătate.

Reiterând interesul României de a aborda "de o manieră integrată triunghiul reziliență-amenințări hibride-comunicare strategică, cu asigurarea conexiunilor transversale între diferite arii ale Strategiei Globale a UE", ministrul de Externe a menționat că Președinția română a Consiliului UE va organiza la București o conferință cu tema Facing Hybrid Threats through Consolidated Resilience and Enhanced StratCom, în perioada 28 februarie – 1 martie 2019.

După implicarea hackerilor ruşi în alegerile prezidenţiale din SUA şi posibila influenţare a rezultatului la referendumului privind Brexit, temerile europenilor privind dezinformarea cresc pe măsură ce se apropie alegerile europarlamentare din mai.