Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, şi-a exprimat marţi încrederea în instituţiile europene că vor putea regla problema ajustării alocaţiilor pentru copii din Austria.

Parlamentul austriac a adoptat săptămâna trecută legea privind indexarea alocaţiilor pentru copiii din străinătate ai cetăţenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, această înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trai din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii. Legea nu se aplică copiilor care locuiesc în Austria.  

"Noi avem încredere că sistemul de instituţii europene poate regla astfel de probleme şi poate să ajute ca să nu asistăm la niciun fel de încălcare a tratatelor", a declarat marţi, la Bruxelles, ministrul român pentru Afaceri Europene, George Ciamba.

Comisia şi celelalte instituţii europene nu vor permite ca cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei unice să fie încălcate, a mai spus Ciamba, răspunzând unei întrebări.

Executivul de la Bruxelles a reacţionat luni, o purtătoare de cuvânt precizând că ajustarea alocaţiilor pentru copii în Austria nu este conformă cu legislaţia Uniunii Europene.

"Comisia va analiza legea îndeaproape în ceea ce priveşte compatibilitatea ei cu legislaţia europeană. Poziţia noastră e binecunoscută în privinţa beneficiilor pentru copii. Indexarea beneficiilor familiale nu e conformă cu legea UE”, a spus purtătoarea de cuvânt a CE, adăugând că e şi o chestiune de non-discriminare: "Dacă muncitorii contribuie la sistemele de asigurare naţionale e de aşteptat să primească aceleaşi beneficii indiferent de naţionalitate şi de locul unde trăiesc copiii”.