Consiliul a prelungit luni mandatul misiunii Uniunii Europene de consiliere (EUAM) în Ucraina până la 31 mai 2021 și a aprobat majorarea bugetului pentru următorii doi ani.

Bugetul pe următorii doi ani va fi de 54 de milioane de euro, o majorare cu mai mult de 25 %, ceea ce reflectă intensificarea activităților misiunii, inclusiv prin înființarea celei de a doua unități mobile, care va fi desfășurată în estul și sud-estul Ucrainei.

Obiectivul general al EUAM Ucraina este de a sprijini Ucraina în dezvoltarea unor servicii de securitate durabile, responsabile și eficiente, care să consolideze statul de drept. Potrivit Consiliului, acest proces este menit să restabilească încrederea poporului ucrainean în serviciile sale de securitate civilă.

Misiunea sprijină reforma sectorului securității civile, în strânsă cooperare cu poliția, alte autorități de aplicare a legii și sectorul judiciar, în special cu parchetul.

EUAM Ucraina furnizează consultanță strategică autorităților ucrainene și le sprijină prin intermediul unor activități operaționale, inclusiv prin formare.

Misiunea are cinci priorități: 1) gestionarea resurselor umane, 2) cercetarea penală, 3) ordinea publică, 4) poliția comunitară și 5) stabilirea competențelor.

De asemenea, aceasta se axează pe trei aspecte transversale: drepturile omului și egalitatea de gen, combaterea corupției și buna guvernanță.

Astfel, EUAM Ucraina oferă asistență privind punerea în aplicare a unui nou concept de ordine publică și asigură în prezent consiliere cu privire la reforma serviciilor de securitate și controlul parlamentar, aspecte care decurg dintr-o lege privind securitatea națională adoptată în iunie 2018.

EUAM Ucraina este o misiune civilă neînarmată și fără caracter executiv cu sediul la Kiev și cu prezențe regionale la Liov, Harkov și Odessa. Instituită la 22 iulie 2014, ea desfășoară, de asemenea, proiecte pe tot teritoriul țării, dispunând de o echipă de peste 300 de persoane.