MAE: Ciamba a preluat coordonarea întregului proces de pregătire a Președinției Consiliului UE
Noul ministru delegat pentru Afaceri Europene a preluat, începând de miercuri, coordonarea întregului proces de pregătire a preluării și exercitării de către România a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, anunță MAE.
"La preluarea mandatului, ministrul delegat Ciamba a subliniat importanța preluării Președinției Consiliului UE și a dat asigurări cu privire la onorarea angajamentelor asumate de România, care va acționa ca partener european dedicat consolidării proiectului european. A arătat că echipa Ministerului Afacerilor Externe pe care o conduce are resursele și capacitatea de a asigura o președinție de succes a Uniunii, în primul semestru al anului viitor. În acest context, a evidențiat că mobilizarea tuturor eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite se bucură de susținerea tuturor factorilor de decizie la nivel național", a precizat joi Ministerul de Externe.
George Ciamba a fost numit ministru delegat pentru Afaceri Europene după demisia surprinzătoare a lui Victor Negrescu.
Guvernul nu a precizat despre cine e vorba, iar la Consiliul Afaceri Generale de luni România a fost reprezentată de ambasadoarea Luminița Odobescu.
Comentarii