Ministrul olandez al Justiţiei, Ferdinand Grapperhaus, a vorbit, într-un interviu acordat TVR, despre îngrijorările ţării sale privind regresul în lupta anticorupţie din România din ultimii ani şi aderarea la Schengen.

Întrebat când crede că va fi România membră a Spaţiului Schengen, ministrul olandez al Justiţiei a declarat: "Noi ne-am exprimat îngrijorările şi cu siguranţă că acum, când Comisia a remarcat un uşor regres în ultimii ani, am spus că trebuie să facem un efort pentru a îndrepta lucrurile: să aveţi un sistem judiciar independent, un sistem legislativ funcţional în privinţa corupţiei. Pentru asta este important să lucrăm împreună. Noi am spus întotdeauna că Schengen este un sistem foarte important, dar şi unul fezabil, deci ca să se aplice tuturor trebuie să fim siguri că se fac şi acei ultimi paşi. Şi sunt convins că putem ajunge acolo. Iar Olanda poate fi acel prieten care spune că încă mai sunt lucruri de făcut, dar cred că este mai bine decât să fim lipsiţi de spirit critic şi lucrurile să rămână în stadiul actual".

Olanda e una dintre ţările care s-au opus în trecut aderării României şi Bulgariei la Schengen.

Săptămâna trecută, după reuniunea informală a Consiliului JAI, ministrul de Interne, Carmen Dan, a susţinut că subiectul Schengen a fost abordat, existând nuanţări la statele membre care s-au opus în trecut primirii României şi Bulgariei în Schengen.

Referitor la încheierea anul acesta a Mecanismului de Cooperare şi Verificare - lucru dorit de România, Ferdinand Grapperhaus a evocat paşii înapoi făcuţi de autorităţile de la Bucureşti.

"Aşa cum a subliniat şi Comisia, în ultimii ani s-au făcut totuşi nişte paşi înapoi. E ca atunci când un cal e pe punctul să termine cursa şi ezită înainte să sară peste ultimul obstacol. Noi credem că trebuie să ne ajutăm reciproc. În decembrie, înainte ca România să preia preşedinţia, am avut o discuţie cu ministrul Toader şi i-am spus că noi ne dorim foarte mult să continuăm schimbul bilateral de expertiză. Dar ceea ce este nenegociabil pentru fiecare stat membru al UE este principiul anticorupţiei, să aveţi un sistem independent de justiţie, care să se poată uita la mine, un membru al executivului, ministru al Justiţiei şi să mă judece independent şi să judece întregul sistem independent", a declarat oficialul olandez pentru TVR.