Claudiu M. Florian, laureat al Premiului European pentru Literatură 2016 și Irina Dobrescu, autor și ilustrator al cărților pentru copii, au fost prezenți joi la un eveniment organizat la Bruxelles de Președinția română a Consiliului UE.

În cadrul proiectului Snug Harbor, publicul prezent a asistat la o lectură din operele celor doi autori și a intrat într-un dialog cu aceștia despre experiențele personale și modul de a crea, perspectivele și rolul literaturii în lumea actuală, potrivit unui comunicat al Reprezentanței României la Bruxelles.

Snug Harbor, un proiect creat de scriitoarea Sofie Verraest, invită autori de literatură din întreaga lume să discute despre munca, experiența, sursele de inspirație, importanța literaturii și în același timp să se întâlnească cu cititorii, într-un cadru deosebit de potrivit: Muntpunt Grand Café.

În același cadru deschis lecturii, Muntpunt Grand Café, Președinția română a Consiliului UE a instalat o mini-bibliotecă ce conține cărți scrise de autori români, traduse în limbile engleză și franceză.

Cărțile pot fi împrumutate de către cei interesați și în aceeași măsură oricine dorește poate contribui la dezvoltarea colecției prin donarea de cărți.