Pro România, partid condus de Victor Ponta, și formațiunea lansată de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, Partidul București 2020, vor face o alianță în perspectiva alegerilor locale din Capitală.

Victor Ponta a declarat duminică, într-o conferință de presă, că-l susține pe Robert Negoiță pentru Primăria sectorului 3, dar și pentru Primăria Capitalei - atât în 2020, cât și în 2024, relatează Agerpres. Negoiță a precizat că lansarea candidaților acestei alianțe va fi stabilită ulterior.

"Vreau să construim o alternativă. Am început discuții și suntem destul de avansați despre candidații la sector, despre candidații noștri la Consiliul General, Consiliile Locale și mai ales proiectele pe care noi să le susținem și oricine nu e prizonier al binomului PSD-PNL trebuie să aibă o alternativă în Alianța Pro București 2020", a susținut Victor Ponta, plecat din PSD, la fel ca și Robert Negoiță.

Ponta crede că reprezentanții PSD ar trebui să se întrebe de ce primarii buni vor să plece din partid. El a menționat că primarul din Bacău e alături de Pro România de peste un an, așteaptă hârtia că a fost exclus din PSD și nu o primește, că și primarul din Slobozia așteaptă hârtia, iar recent primarul de la Giurgiu a spus că va fi alături de Pro România.

"Așa-zisa alianță anunțată de Victor Ponta reprezintă un ajutor direct pentru Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Un om de stânga a ales să trădeze din nou valorile social-democrate și să facă jocurile PNL și ale președintelui Iohannis. Păcat!", a reacționat pe Facebook liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu.

"Le dau însă o veste proastă: Gabriela Firea îi va spulbera! Pentru că spre deosebire de cei care fac și desfac alianțe politice pe sub masă, Gabriela Firea a demonstrat că este interesată doar de oameni și de viața lor. Iar PSD o va sprijini în continuare!", a mai scris Marcel Ciolacu.