Alianța USR PLUS va avea candidați comuni la alegerile locale, urmând ca fiecare partid să facă nominalizări pentru pozițiile din Comitetul Executiv, iar cei nominalizați să treacă printr-un mecanism de validare.

În Capitală, competiția este între Vlad Voiculescu, din partea PLUS, și Nicușor Dan, independent susținut de USR, au anunțat luni reprezentanții alianței, Ionuț Moșteanu și Vlad Voiculescu, într-o conferință de presă comună, relatează Agerpres.

"Am stabilit în Birourile naționale reunite ale Alianței un lucru care nu era până acum clar, și anume că Alianța va avea candidați comuni peste tot în țară. Discutăm acum despre acest proces și despre calendar. Curând, cel mai probabil într-o săptămână, două, vom avea un calendar exact și un proces pentru desemnarea candidaților comuni - de la București în fiecare localitate din țară", a precizat Vlad Voiculescu.

Ulterior, Alianța USR PLUS va negocia cu celelalte forțe politice "anti-PSD", pentru desemnarea unui eventual candidat comun al formațiunilor care au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

"Sperăm să avem un candidat comun al Alianței, care să fie în același timp și un candidat al Opoziției...Nu cred că trebuie să ignorăm sau să minimizăm puterea acestui partid (PSD - n.r.), care a ținut în mizerie și în întuneric țara asta atâția ani. Bătălia pentru locale va fi de cu totul altă manieră, interesele baronilor locali sunt afectate", a mai spus Voiculescu.

La rândul său, deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte al USR, a subliniat că este nevoie de candidați comuni: "USR a decis sâmbătă susținerea domnului Nicușor Dan, fondator USR, ca independent. Au fost multe invitații de a se înscrie în partid, îi fac și eu acum una, este binevenit și bine primit în USR. Urmează un proces comun de desemnare a candidatului comun al Alianței (pentru București - n.r.). USR a ales Nicușor Dan, PLUS a ales Vlad Voiculescu, acum la asta lucrăm, la acest proces comun".

De la liberali, fostul consilier municipal Ciprian Ciucu și-a exprimat de mai multe ori dorința de a candida, dar există informații că PNL ar putea merge pe mâna eurodeputatului Rareș Bogdan.

Duminică, fostul președinte Traian Băsescu a anunțat că Theodor Paleologu va candida din partea PMP la Primăria Capitalei.

Actualul primar general, Gabriela Firea, și-a anunțat și ea candidatura.