MAE transmite că Bogdan Aurescu a dispus eliberarea unui pașaport simplu temporar pentru Adrian Coman pentru a putea vota. Inițial, acestuia i-a fost respinsă cererea pentru pașaport din cauză că e căsătorit cu o persoană de același sex.

Cazul a fost dezvăluit de Libertatea. Autoritățile centrale și consulul României la New York, Cătălin Dancu, au refuzat să-i elibereze un pașaport lui Adrian Coman, invocând motivul că este căsătorit cu un bărbat.

Potrivit MAE, pe 6 noiembrie, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a dispus eliberarea pașaportului simplu temporar pentru Adrian Coman, astfel încât acesta să își poată exercita dreptul de vot, ”unul dintre cele mai importante drepturi prevăzute de Constituție”.

În cursul zilei de 7 noiembrie, cetățeanul român s-a prezentat la sediul Consulatului General al României la New York. Reprezentanții oficiului consular au preluat solicitarea și documentele justificative prezentate și au eliberat persoanei în cauză un pașaport simplu temporar.