Cetățenii din marile orașe au preferat în general USR PLUS și PNL. PSD a pierdut Capitala, dar și conducerea Consiliului Județean Vrancea, deținută de Marian Oprișan, unul dintre ultimii ”baroni” locali.

Cluj-Napoca: Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, își păstrează funcțiile, conform numărătorii paralele a PNL Cluj.

Emil Boc a obținut 74,5%. Pentru Consiliul Județean Cluj, după numărarea voturilor din 304 secții din totalul de 665, PNL are 45,42%, urmat de PSD, cu 14%, UDMR cu 11,3% și de USR PLUS, cu 7,54%.

Iași: Primarul Mihai Chirica (PNL, fost PSD), a declarat că numărătoarea paralelă arată că a primit 41,92% din voturi, în timp ce principalul său contracandidat, deputata USR Cosette Chichirău, are 29,91%.

Ministrul Costel Alexe, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Iași, a primit 37,31% din voturi, iar actualul președinte al Consiliului, Maricel Popa (PSD) - 25,96%. 

Focșani: Conform numărătorii paralele a PSD, Cristi Valentin Misăilă de la PSD a câștigat cel de-al doilea mandat de primar al Focșaniului, la o diferență de circa 1.900 de voturi de principalul său contracandidat său, ministrul dezvoltării, Ion Ștefan, după numărarea voturilor în 50 dintre cele 58 de secții de votare. În schimb, PSD a pierdut Consiliul Județean, condus de ”baronul” Marian Oprișan de peste 20 de ani. 

Brăila: Primarul în funcție Marian Dragomir (PSD) a câștigat al doilea mandat cu 65% din voturi, potrivit numărătorii paralele a social-democraților.

Alba-Iulia: Candidatul USR - PLUS la Primăria municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a obținut, potrivit numărătorii paralele efectuate de USR - PLUS, cu aproximativ 600 de voturi în plus față de contracandidatul liberal Voicu Paul, actualul viceprimar cu atribuții de primar. Gabriel Pleșa s-a înscris în USR la începutul acestui an, după ce a demisionat din Partidul Național Liberal, potrivit Agerpres.

Buzău: Constantin Toma (PSD) a câștigat cu peste 74% Primăria din Buzău. În fieful liderului Marcel Ciolacu a câștigat și primăria din Râmnicu Sărat, dar și din alte orașe din județ.

Arad: Actualul primar interimar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibarț, ar fi câștigat alegerile, conform numărătorii paralele a voturilor efectuate de PNL, iar președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca (PNL), ar fi obținut un al doilea mandat. Senatorul PSD Mihai Fifor, fost ministru al apărării, s-a clasat al treilea în lupta pentru Primăria Arad.

Miercurea-Ciuc: Attila Korodi (UDMR) a câștigat Primăria Miercurea Ciuc, în timp ce colegul său Csaba Borboly a obținut un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Harghita.

Bacău: Deputatul USR Bacău Lucian Daniel Stanciu Viziteu, susținut și de PNL, ar fi obținut funcția de primar al municipiului, potrivit rezultatelor parțiale. Pe locurile 2 și 3 se situează Sergiu Sechelariu – independent și Cosmin Necula – Pro România, scrie Ziarul de Bacău.

Târgu Jiu: Liberalul Lucian Romanescu a câștigat al doilea mandat, candidatul PSD Ciprian Florescu clasându-se pe locul al doilea. Potrivit numărătorii paralele a partidelor, în Consiliul Local Târgu Jiu au intrat patru partide, respectiv PNL, PSD, Pro România și Partidul Verde, potrivit Agerpres.

Brașov: Potrivit rezultatelor provizorii, senatorul USR Allen Coliban este noul primar al Brașovului. El a obținut 41% dintre voturi, în timp ce George Scripcaru (PSD) a adunat doar 37,63%.

Pitești: Cristian Gentea de la PSD a obținut 34,82%, potrivit numărătorii provizorii, Sorin Apostolescu a ieșit pe locul 2, cu 26,03%. În Consiliul Local, PSD a adunat 32,37%, PNL- 26,46%, USR PLUS - 21,94%.

Satu Mare: Kereskenyi Gabor - UDRM - 51,8%, Radu Panait - USR PLUS - 16,6%, Dorel Coica - PSD - 12,5%.

Bihor: Ilie Bolojan, primar în Oradea, este noul președinte al CJ, cu 74,34% dintre voturi, potrivit numătorii provizorii.

Sibiu: Liberala Daniela Câmpean rămâne președinta Consiliului Județean. Și Astrid Fodor (Forumul Democrat al Germanilor din România) obține din nou victoria la Primăria Sibiu, potrivit numărătorii paralele a PNL.