Expert Forum transmite că pe site-ul www.votcorect.ro au fost sesizate peste 50 sesizări de la alegători privind diverse probleme legate de transmiterea voturilor prin corespondență.

Majoritatea sesizărilor sunt legate de plicuri care nu au ajuns la destinație în timp util pentru a fi luate în calcul (termenul limită fiind ziua de joi, înaintea alegerilor, ora 24:00), trasnmite Exepert Forum printr-un comunicat de presă.

"Deși considerăm că votul prin corespondență este necesar și că organizarea a implicat eforturi susținute din partea administrației electorale și a serviciilor poștale, am identificat neajunsuri care pot fi clarificate pentru turul al doilea de scrutin și pentru alegerile următoare. Echipa FiecareVot a apreciat deschiderea AEP, a membrilor birourilor electorale pentru votul prin corespondență și a altor instituții publice de a discuta cu observatorii acreditați și de a le oferi informațiile cerute", mai spune sursa citată.

Principalele concluzii preliminare sunt:

- Timpul pentru modificarea legislației și organizarea votului prin corespondență a fost scurt, fapt care a generat dificultăți și confuzie în organizarea procesului;

- Există reglementări neclare referitoare la luarea deciziilor cu privire la votul prin corespondență. Legea 288/2015 prevede că alegătorii ale căror plicuri nu ajung cu 20 de zile înainte de data votării trebuie să raporteze Autorității Electorale Permanente. În același timp, Legea 370/2004 prevede că biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate este responsabil pentru gestionarea votului în străinătate. Traseul sesizărilor devine birocratic și prea lung din această cauză. Astfel, considerăm că responsabilitatea instituțiilor nu ar trebui să se suprapună și să fie mai clar delimitată;

- Numărul de alegători alocați unei secții pentru votul prin corespondență, până la 10.000, este excesiv. Având în vedere că numărul de alegători pentru o secție din țară este de maximum 2000, considerăm că 8-9000 de plicuri gestionate de un birou electoral format din maximum 9 persoane este prea mare. De asemenea, durata procesării unui plic este mult mai mare, întrucât implică proceduri multiple, putând ajunge la cinci minute sau mai mult.

- Membrii birourilor electorale sunt plătiți pentru cinci zile aferente fiecărui tur de scrutin. Acest timp a fost apreciat de interlocutori ca fiind nerealist, întrucât cantitatea de muncă este semnificativ mai mare. Considerăm că trebuie luate măsuri urgente în acest sens pentru a asigura participarea membrilor birourilor electorale pentru toată durata de funcționare a acestora.- Reglementările privind gestionarea plicurilor pentru cel de-al doilea tur de scrutin sunt insuficiente, deoarece nu clarifică ce se întâmplă cu acestea - cine le gestionează, unde sunt stocate, care sunt măsurile de securitate etc. Expert Forum a solicitat BESVS 48 clarificări în acest sens, pentru a afla care este procedura de gestionare a plicurilor și care sunt instituțiile responsabile;

- Reglementările legale privind validitatea voturilor sunt insuficient detaliate în ce privește condițiile în care un plic exterior poate fi anulat. Termenul desigilare este vag și poate fi aplicat diferit de birourile electorale pentru votul prin corespondență.

- Considerăm că este necesar un efort mai susținut pentru instruirea alegătorilor cu privire la procedura de votare prin corespondență, în special în ce privește utilizarea certificatul de alegător și lipirea sigiliilor și susținem simplificarea acesteia.Vom anunța concluzii preliminare despre observarea procesului electoral în cadrul unei conferințe de presă care vor avea loc luni, pe 11 noiembrie, ora 14.00 la Humanitas Cișmigiu, Bulevardul Regina Elisabeta 38, București.