”Eu cred că este o alianță a răului, nu a binelui", spune primarul Capitalei, Gabriela Firea, despre decizia foștilor săi colegi de partid Victor Ponta și Robert Negoiță de a merge împreună la alegerile locale din București.

"Eu cred că este o alianță a răului, nu a binelui pentru că în conferința de presă nu am văzut propunerile pentru cetățeni, ci doar două persoane care făceau glume, ironii, transmiteau săgeți unor foști colegi, erau afirmații care conțineau acuzații fără nicio legătură cu ce se întâmplă în Capitală și în țară”, a declarat luni seara, la Antena 3, Gabriela Firea, după ce Victor Ponta și Robert Negoiță au anunțat o alianță pentru alegerile locale în București.

Firea a susținut că cei doi "doresc să omoare candidatul Gabriela Firea, primarul general Gabriela Firea și dacă nu reușesc, măcar vor să contribuie la destabilizarea mea și să facă un mare serviciu celuilalt candidat. Fac jocul PNL și USR".

”Această idee care se tot lansează că unii sunt oamenii domnului Dragnea sau care s-au desprins de el este o definiție a oamenilor politici foarte incorectă. Eu îmi aduc aminte exact ce s-a întâmplat în PSD și atunci când era domnul Dragnea și acum și a veni în fața românilor și a spune «Eu sunt anti-Dragnea, anti-psedist, anti celor care au lucrat cu Dragnea» este o mare minciună, o ipocrizie”, a mai spus Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a susținut că Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a urmat interesele lui Liviu Dragnea și chiar a venit la ea acasă pentru a o determina să urmeze jocul fostului lider al PSD aflat acum în închisoare, făcând lobby împotriva lui Ponta.