Europarlamentarul Traian Băsescu a declarat că Partidul Mișcarea Populară va susține PNL la moțiunea de cenzură, chiar dacă liberalii "au determinat" intrarea lui în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei.

"PMP va rămâne loial alianței cu PNL, chiar dacă au determinat intrarea mea în această cursă, pur și simplu ne-au umilit. Șase luni de când s-a convenit susținerea Guvernului. Ne-au spus că mergem în alianță la București și cu o săptămână înainte ne-au spus că nu se mai poate, ceea ce nu e în regulă, nici măcar ca și comportament. Dar asta nu înseamnă că noi nu ne vom ține cuvântul de a-i susține până la ultimul vot", a precizat Băsescu, potrivit Agerpres.

Traian Băsescu și-a depus duminică dosarul de candidatură la funcția de primar general al Capitalei.

El a susținut că va obține 30% din voturile electoratului bucureștean.