Era o zi ploioasă, iar norii atârnau greu peste cetățenii care s-au adunat în orașul Glarus în prima duminică din mai 2007. Cantonul cu același nume, la o oră de mers cu trenul de Zurich, este format dintr-o vale, închisă de pante abrupte de munte, deschisă spre nord și tot mai îngustă spre sud, locuită de doar 40 000 de persoane. 

La suprafață, nu ne-am aștepta ca în acest loc să aibă loc revoluții politice. Aspectul însă este înșelător, iar din când în când, locuitorii din Glarus oferă o surpriză politică. 

Pentru a ști de ce, trebuie să înțelegem de ce localnicii s-au adunat în piața orașului în acea duminică în urmă cu 15 ani, înfruntând vremea neprielnică. 

În fiecare an, în acel moment, are loc așa-numitul Landsgemeinde, unde cetățenii se reunesc pentru a discuta și a vota modificările legislative ale legii cantonale. Fiecare cetățean are dreptul de a propune o modificare legislativă, care este ulterior dezbătută și votată. 

„Landsgemeinde-ul poate crea o dinamică specială”, a declarat Daniel Kübler, profesor de democrație și guvernanță publică, pentru EURACTIV. 

Această dinamică specială pare să fi jucat un rol important și în acea zi ploioasă din 2007. 

Înainte de Landsgemeinde, a fost prezentată o propunere de creștere a vârstei de vot la 19 ani și a drepturilor de vot pasive la 20 ani. În semn de protest împotriva acestui lucru, Michael Pesaballe, în vârstă de 20 de ani, din partea tinerilor socialiști, a prezentat o propunere de a acorda drepturi de vot active și pasive cetățenilor cu vârsta de 16 ani. 

Administrația cantonală a reacționat printr-o propunere alternativă ce ar oferi tinerilor dreptul de vot, dar ar rezerva dreptul de a fi aleși în funcții publice cetățenilor cu vârsta de cel puțin 18 ani. 

În ziua respectivă, opiniile au fost în mod natural diferite. În timp ce un cetățean în vârstă a susținut că tinerilor nu li se poate da responsabilitatea, întrucât mulți dintre ei nu erau interesați și nu manifestau respect pentru bătrâni, Michael Pesaballe a susținut că tinerii ar trebui să aibă un cuvânt de spus, întrucât tocmai viitorul lor ar fi cel mai afectat de decizii. 

Un alt tânăr activist i-a îndemnat pe locuitorii văii adânci „să treacă prin munții înalți ai încăpățânării”. 

Și i-au trecut. Votul a fost atât de strâns încât a trebuit să fie repetat de trei ori la rând pentru a stabili care propunere ar putea obține mai multe voturi în sprijinul său. În cele din urmă, rezultatul a fost proclamat și copiii de 16 și 17 ani au primit dreptul de vot. 

„Sper că acesta este un semn pentru alte cantoane, astfel încât acestea să îl agreeze și că va fi apoi pus în aplicare la nivel național", a declarat Michael Pesaballe pentru postul public de radiodifuziune elvețian imediat după votul din 2007. 

Totuși, aceasta a rămas doar o speranță. 

În timp ce alte decizii ale Landsgemeinde-ului au avut un caracter îndrumător pentru restul Elveției – de exemplu, Legea fabricilor din 1864, care a introdus o zi de lucru de 12 ore și a pus bazele unei legi naționale similare în 1877 – scăderea vârstei de vot a fost votată în mod repetat în alte cantoane elvețiene. 

„Propunerile de extindere a sufragiului au fost istoric foarte greu de implementat”, a afirmat Daniel Kübler, explicând reticența restului țării. 

De fapt, în singurul alt canton elvețian care încă mai utilizează această procedură arhaică, Appenzell Innerrhoden, instituția Landsgemeinde-ului este cunoscută pentru refuzul de a extinde sufragiul pentru femei până în 1991. 

Între timp, în Glarus, mulți consideră vârsta de vot mai mică drept un succes. 

„Observăm că, în ultimii ani, tinerii au stat mai des pe podiumul vorbitorului [al Landsgemeindeului]”, a declarat Marianne Lienhard, membră a guvernului cantonal al Partidului Popular Elvețian Naționalist-Conservator, la începutul acestui an. 

Cu toate acestea, Daniel Kübler, care a analizat consecințele deciziei în cadrul unui studiu din 2021, a constatat că probabilitatea ca cetățenii de 16 și 17 ani să participe la vot decât restul populației este mai mică. 

El a recunoscut că „este în general adevărat că tinerii tind să fie votanți mai puțin activi decât persoanele în vârstă”, argumentând, totuși, că această tendință nu este un motiv pentru a nu oferi tinerilor dreptul de a vota. 

De asemenea, Marianne Lienhard a oferit argumente în această direcție, spunând că participarea la sistemul de vot nu ar trebui să fie decisă de vârstă, ci de interes politic.