Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, ss-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind așteptați duminică la urne să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European și pe cei în administrația locală.
Donald Trump a fost găsit vinovat joi de toate capetele de acuzare la procesul său penal pentru plăți ascunse către o vedetă de filme porno, un cutremur pentru fostul președinte american care a denunțat o "rușine" în plină cursă pentru Casa Albă.
Comisia Europeană a anunțat miercuri crearea unui birou pentru inteligență artificială format din experți responsabili de punerea în aplicare a noii legislații a Uniunii Europene privind inteligența artificială, primul de acest fel din lume.
Biroul Electoral Central a transmis, printr-o circulară, birourilor electorale din țară, dar și Autorității Electorale Permanente un îndrumar redactat de către Asociația Accept cu recomandări privind interacțiunea la urne cu persoanele transgender.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că va vorbi despre candidatul PSD la alegerile prezidențiale după alegerile din 9 iunie, adăugând că nu participă la competiția "de scris cărți", aluzie la anunțul făcut de președintele PNL, Nicolae Ciucă.
Cetățenii români vor putea călători în Turcia în baza cărții de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de președintele republicii, Recep Tayyip Erdogan.
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineața la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
Dezinformarea este considerată una dintre principalele amenințări pentru democrație, nu numai în Europa, dar și în restul lumii. În ultimele luni s-a constatat o intensificare a campaniilor de dezinformare în legătură cu politicile Uniunii Europene.
Curtea Constituțională a României a respins, marți, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.
Actualul ministru rus al Apărării Serghei Șoigu nu va mai face parte din noul Guvern al premierului Mihail Mișustin, care va fi numit după ce președintele Vladimir Putin a fost reînvestit în funcție pentru un nou mandat prezidențial
Guvernul polonez a anunțat luni că finanțează funcționarea a 20.000 de terminale de acces la internet prin satelit Starlink în Ucraina, rețea esențială pentru comunicațiile armatei din această țară, informează AFP, citată de Agerpres.
Europa se îndreaptă pe nesimțite în poziția în care va fi dependentă de îngrășămintele rusești, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrășăminte necesare pentru culturile agricole.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.