Cetățenii români vor putea călători în Turcia în baza cărții de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de președintele republicii, Recep Tayyip Erdogan.
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineața la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
Dezinformarea este considerată una dintre principalele amenințări pentru democrație, nu numai în Europa, dar și în restul lumii. În ultimele luni s-a constatat o intensificare a campaniilor de dezinformare în legătură cu politicile Uniunii Europene.
Curtea Constituțională a României a respins, marți, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.
Actualul ministru rus al Apărării Serghei Șoigu nu va mai face parte din noul Guvern al premierului Mihail Mișustin, care va fi numit după ce președintele Vladimir Putin a fost reînvestit în funcție pentru un nou mandat prezidențial
Guvernul polonez a anunțat luni că finanțează funcționarea a 20.000 de terminale de acces la internet prin satelit Starlink în Ucraina, rețea esențială pentru comunicațiile armatei din această țară, informează AFP, citată de Agerpres.
Europa se îndreaptă pe nesimțite în poziția în care va fi dependentă de îngrășămintele rusești, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrășăminte necesare pentru culturile agricole.
Parchetul General a anunțat oficial vineri punerea sub acuzare a fostului președinte Ion Iliescu pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marți, în Dolj, că decizia PNL și PSD de a renunța la susținerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcția de primar general al Capitalei și a avea candidați separați a venit în baza unei analize.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat marți că, în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat "un model liberal de administrație", relatează Agerpres.
România ar putea avea 54 de obuziere autopropulsate K9 Thunder, produse în Coreea de Sud, compania producătoare, Hanwha, fiind singura care a rămas în licitația deschisă de Ministerul Apărării Naționale, transmite Agerpres.
Camera Reprezentanților din SUA a adoptat sâmbătă, printr-o majoritate bipartizană, un pachet mult așteptat de 61 de miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.