Dr. Andrei Buciuța, medic specialist - psihiatru. Medic specialist Psihiatrie, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", promoția 2017. Este doctorand cu tematica "Factori de risc în dezvoltarea tulburărilor psihotice induse de canabis". Are experiență de 6 ani în specialitate, timp în care a abordat în principal patologia adicțiilor (dependențe), tulburări depresive, tulburări de anxietate, tulburări psihotice dar și alte patologii psihiatrice.
A făcut parte din comitetul director a mai multor organizații naționale și internaționale de psihiatrie și are multiple articole de specialitate publicate în literatura internațională.
Activează în Cluj-Napoca în clinicile Eurosan (CAS) și Meridian Clinic (privat) și oferă consultații online prin cadrul platformei Hilio.

În dialog cu Ruxandra Hurezean, scriitoare și jurnalistă.

Din experiența ta, cum arată problemele tinerilor din ziua de astăzi? Care sunt tinerii care vin la psihiatru, la psiholog?

În ultimii ani am întâlnit o foarte mare varietate de probleme care au dus, ulterior, la dependențe, pentru că, în principiu, dependență este doar un rezultat al unor probleme. Ea este un mijloc de refugiu din societate, din viața de zi cu zi la care unii apelează. Unii găsesc niște mijloace pe care se pot baza și care-i ajută, alții recurg la altele, printre care și dependența de mijloace nocive.

Una dintre principalele probleme pe care le-am identificat și le văd în continuare este un fel de criză de identitate a tinerilor.

Cred că, în principiu, și social media de acum perpetuează ideea de succes rapid, ideea de reușite extraordinar de rapide și minimizează munca, care e necesară pentru a ajunge la un anumit rezultat și foarte mulți tineri se găsesc în vârstele de 18-20, 16-25 de ani, neavând un rezultat extrem de palpabil pentru că nici nu au când, rezultatele vin prin muncă, muncă de-a lungul anilor.

 „Cine sunt eu”, „ce vreau eu să fac”, „de ce nu-mi ies lucruri”, „eu nu sunt bun la nimic”  

Dar ei se compară cu ceea ce văd în mediul online și atunci apare ceea ce eu o văd ca un fel de criză de identitate de: „cine sunt eu”, „ce vreau eu să fac”, „de ce nu-mi ies lucruri”, „eu nu sunt bun la nimic” și atunci caută, ori prin agregare la diverse grupuri, ori prin tot felul de comportamente care sunt mai extremiste, mai ieșite din comun să obțină un rezultat, o plăcere, un rezultat rapid, ceva.

Ai observat în decursul anilor o creștere a numărului tinerilor care apelează la psihiatru?Au încredere în psihiatru, în psiholog?

Da, am observat o creștere foarte mare și o deschidere mult mai mare decât în trecut. Chiar aș putea să zic că eu, efectiv, am observat, în practica mea de câțiva ani, am observat poate chiar o dublare, o triplare a numărului de pacienți pe care îi am și la fel se văd și în rândul colegilor psihologi cu care colaborez. Sunt mult mai deschiși spre a-și vorbi problemele, spre a-și rezolva problemele pe care le au.

Asta e și o parte bună a social media, aș putea zice, pentru că se promovează și există o deschidere mult mai mare în străinătate care, prin intermediul online-ului, ajunge la noi. La noi, psihologia fiind și psihiatrie, fiind mult timp un subiect destul de tabu, încă este, dar încep încet, încet să fie mult mai deschis și lumea să abordeze mult mai ușor specialistul.

Ai avut și pacienți dependenți de tehnologie?

Da, am avut. Sunt destul de puțini, încă, sau, cel puțin, sunt puțini care apelează la ajutorul unui specialist, pentru că tehnologia este un lucru extrem de nou tehnologia pe care o avem noi în ziua de astăzi și încă este, cumva, tot comportamentul este asimilat cu normalul lui, să spun așa, pentru că noi încă nu avem niște standarde de ceea ce înseamnă normal cu privire la tehnologie, ceea ce înseamnă anormal, cum să ne comportăm normal față de ea, cum să ne comportăm anormal, pentru că au venit extrem de galopant în viața noastră și nu am apucat să ne obișnuim cu ea.

De exemplu, cu roțile, cu focul, am avut sute de ani să ne obișnuim, să știm ce să facem, să știm cum să ne protejăm, să știm cum să le folosim, dar tehnologia a apărut în 20-30 de ani, de nicăieri, și societatea încă n-a fost pregătită pentru așa o avalanșă, avalanșă care încă continuă apropo de AI și ce apare și Fake News, care sunt peste tot și se văd consecințele.

Ne poți da un exemplu când unui tânăr i se întâmplă așa ceva și devine dependent de tehnologie, cum se comportă? Ce se întâmplă cu el?

Chiar în prezent am un pacient care este dependent de jocuri online, pentru că vede jocul ca o scăpare din realitate, el fiind foarte anxios, în lumea jocului se vede oarecum protejat și poate comunica mult mai deschis și acolo se simte mult mai în siguranță față de lumea din jur.

Dependență, comportament, de fapt, care s-a dezvoltat într-o dependență, deoarece el a început să-și ignore responsabilitățile sociale, a început să ignore responsabilitățile profesionale, el retregându-se de la facultate, retregându-se de la locul de muncă, ajungând efectiv izolat în camera lui, jucându-se zi și noapte, cu insomnii pe care, ulterior, le-a autotratat cu substanțe psihoactive.

Din rău în și mai rău...

Din rău în și mai rău, exact.

Andrei, cu astfel de pacienți cum procedați? Pentru cei care ne urmăresc și poate întâlnesc și ei situații sau se tem de așa ceva, dar cumva am putea să le arătăm că există și soluții, tu cum procedezi cu astfel de pacienți?

În dependență cel mai și cel mai important este psihologul, pentru că este extrem de important să identificăm nevoia, lipsa pe care o avem și pe care o acoperim prin comportamentul ăsta de dependență sau prin substanțe, sau prin orice altceva care ne dăunează.

Și atunci este foarte important să ajungem la sursa problemei și să găsim metode alternative de a o acoperi, de a o rezolva și de asta este extrem de importantă partea de psihoterapie.

OK, poate să vină și psihiatrul să ajute, în caz că există anxietate, în caz că există o depresie, în caz că există insomnii, dar rezolvarea și cheia este tot la psihoterapie.

Voi lucrați în echipă? Când lucrează un psihiatru cu un psiholog?

Da, lucrăm în echipă, colaborăm, ideea este că suntem mai mulți oameni pur și simplu, cu tot cu alte puncte de vedere și vedem aceeași problemă, din diverse unghiuri, și colaborăm pentru o soluție optimă. Pe lângă asta, fiecare, având experiența lui, cunoștințele lui, poate să vină cu o altă soluție la ceva și, astfel, adăugând mai multe piese de puzzle, găsim abordarea perfectă pentru pacientul respectiv.

Noi suntem presă. Părinții au și ei rolul lor în viețile tinerilor, societatea în ansamblu și noi ce am putea să facem pentru asta, noi, ce ne sfătuiți, ce n-am făcut și am putea să facem de acum înainte mai bine?

Este o întrebare destul de grea. Sunt foarte multe lucruri care ar putea fi făcute, având în vedere că ați înșirat atâtea persoane și atâtea roluri.

În primul rând, este foarte importantă informarea, e foarte importantă informarea legată de potențialele pericole, informarea legată de ce poți să faci și destigmatizarea psihologului și a psihoterapiei și a psihiatriei, pentru că noi nu avem soluții la orice.

Ca părinți, ca presă, ca societate, nu putem să avem soluții la orice și, câteodată, e nevoie să apelăm la ajutorul unui specialist ca să ne îndrume, chiar și puțin, poate acel puțin are un rezultat major de-a lungul vieții. Iar, ca părinți, din ce am observat până acum, e foarte importantă prezența în viața copilului, dar nu o prezență sufocantă. Și aici ar ajuta și psihoterapia pe partea părinților…

Nu pentru că ai avea probleme că multă lume consideră că dacă mergi la psiholog ai probleme nu pentru a mă îndruma cum să acționez și să mă comport mai ok față de copil.

Pentru că, exact ce spuneam de criza de identitate, la început o prezență foarte sufocantă a părintelui în viața copilului îl limitează extrem de mult și în perioada în care a trebuit să exploreze și să și dezvolte o identitate perioada de 14 de ani el stă acasă și este extrem de limitat, iar în momentul în care pleacă în lume chiar dacă nu de acasă, efectiv, în lume la un serviciu, într-un alt mediu în care el prinde multă independență, nu mai știe ce să facă și atunci apare criza respectivă de identitate că el se trezește singur pe o planetă și nu are ustensilele necesare să se descurce în viață pentru că atunci când e perioadă de explorat și de învățat pe fost ținut în puf, să spun așa.   

Tu te-ai făcut psihiatru, ai rămas în România. Cum te simți în cariera ta?

Uneori e dificil pentru că mă bat de aceste stigme. Încerc cumva și foarte mult încerc cu pacienții să discut lucrul ăsta, că problemele au o rezolvare. Nu înseamnă că dacă vin la psihiatru sunt nebuni și încerc cumva să creez o relație de om la om, nu de la superior la inferior și pentru lucrul ăsta cumva a trebuit să depun un efort suplimentar, pentru că nu face parte din educația noastră și pune o barieră și am impresia că mă împiedică să ajutat pacientul. Nu mă lasă suficient să-l ajut, pentru că nici el nu se mai deschide atâta față de mine. Dar am reușit asta și sper să reușesc în continuare asta și asta ne duce un nivel foarte mare de satisfacție profesională.