Gândirea critică ar trebui să fie un element central al educației moderne și al rezilienței democratice.

Aceasta este una dintre concluziile unei mese rotunde "Reformarea educației prin gândire critică – fundament pentru consolidarea democrației", organizată recent de Asociația EduCOD împreună cu Comisia de învățământ, știință și inovare din Senat.

Obiectivul principal al întâlnirii a fost acela de a supune dezbaterii publice a Ghidului de gândire critică pentru profesori, care are la bază un studiu de impact, ambele realizate în cadrul proiectului #CritikThink al Asociației EduCOD cu sprijinul Rompetrol.

În cadrul discuției a fost evidențiat rolul esențial al gândirii critice în educație, ca mijloc fundamental pentru consolidarea democrației și pentru protejarea societății de fenomenele manipulative. 

Întâlnirea a reunit reprezentanți ai Parlamentului României, ai Guvernului și Ministerului Educației și ai mediului academic, specialiști în științele educației și filosofie, experți în combaterea dezinformării, jurnaliști precum și elevi și studenți implicați în structuri de reprezentare, oferind o perspectivă amplă și interdisciplinară asupra provocărilor actuale ale sistemului educațional.

Masa rotundă a fost moderată de senatoarea USR Adelina Dobra și Dana Deac, președinta Asociației EduCOD. 

Într-o intervenție video, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a evidențiat "necesitatea integrării sistematice a competențelor de gândire critică în curriculumul național și a unor politici publice orientate spre formarea elevilor pentru participare democratică".

Masa rotundă a fost structurată pe trei paneluri: "Educația ca pilon al democrației", "Gândirea critică – competență civică fundamentală" și "Manipularea ca risc educațional și democratic".

Prin intervenția Evelinei, elevă în boardul copiilor UNICEF, dialogul a pus în lumină importanța educației ca spațiu al formării valorilor civice și democratice, precum și necesitatea ca perspectivele elevilor să fie integrate coerent în procesele decizionale, punct de vedere susținut și de reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti.

Consiliera pentru educație al prim-ministrului, Luciana Antoci, a făcut corelații între educația bazată pe gândire critică și creșterea șanselor de angajabilitate pentru viitorii absolvenți, iar secretarul de stat la Ministerul Educației, Sorin Ion, a recunoscut că, actualmente, lipsește integrarea gândirii critice în metoda de predare pentru toate disciplinele, fapt ce va fi remediat în curricula din 2027.

În al doilea panel s-a lansat, în premieră, Ghidul de gândire critică pentru profesori realizat de Asociația EduCOD în cadrul proiectului CritikThink sprijinit de Rompetrol.

Sorin Costreie, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie și coautor al ghidului, a arătat că acesta este un prim pas către introducerea modulului de gândire critică de predare și evaluare în sistemul de învățământ încă din faza preșcolară pentru ca impactul asupra elevilor să fie complet și eficient.

Dragoș Iliescu, profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, a prezentat câteva dintre concluziile studiului de impact realizat în proiectul CritikThink, rezultate ce îi validează obiectivele și scopul, acela de a introduce în rândul profesorilor atitudini și comportamente reflexive care să fie transmise mai departe elevilor.

În cadrul celui de-al treilea panel, jurnalista Codruța Simina, Misreport, a vorbit despre educația media și rezultatele unor studii care situează România într-o zonă periculoasă, un procent ridicat de români încă susțin că se informează zilnic de pe TikTok.

Cosmin Popa, doctor în istorie și cercetător la Institutul Național de Istorie "Nicolae Iorga", a pornit dialogul de la ignoranța din comunism, unde propaganda juca rolul educației, pentru a ajunge la dezintelectualizarea economiei românești contemporane.

În cadrul dezbaterii finale, senatorul Irineu Darău, președintele Comisiei de învățământ, știință și inovare din Senat, a sugerat ca tema educației prin gândire critică să nu rămână doar într-o comisie de specialitate, ci să fie dezbătută pe larg cu toți parlamentarii în regim de prioritate.

De asemenea, senatorul USR a susținut că planurile cadru de învățământ trebuie urgent regândite pentru corespunde lumii în care trăim.


Nicușor Dan: Există o forță europeană puternică care apără România

Mai mult pe EurActiv »