Scriitorul francez Sylvain Audet-Găinar, stabilit de peste două decenii în România, își face loc în societatea românească nu doar ca un autor de romane polițiste cu tentă istorică, ci și ca un fin observator al memoriei colective.

În interviul pe care îl publicăm astăzi, Audet-Găinar vorbește despre felul în care ficțiunea poate contribui la înțelegerea unei perioade istorice traumatice, cum este comunismul, mai ales pentru o generație care nu l-a trăit și, adesea, nici nu-l înțelege. Ca exemplu, de curând, tinerii adunați la un concert au scandat minute în șir „Ceaușescu, Ceaușescu!” 

Pornind de la o constatare îngrijorătoare, un raport GlobSec, care arăta că aproape jumătate dintre tinerii între 18 și 34 de ani din România ar susține instaurarea unui regim totalitar fără alegeri regulate în România –, stăm de vorbă cu scriitorul Sylvain Audet-Găinar care propune o cale indirectă, dar eficientă, de a restabili punțile între trecut și prezent: romanul cu miză istorică, dar cu accesibilitate narativă.

El vorbește cu sinceritate despre șocul cunoașterii arhivelor Securității românești, despre fascinația și repulsia pe care aceste documente o pot stârni, dar și despre nevoia de a transmite ceea ce a înțeles mai departe, în special propriului fiu, născut la București.

Audet-Găinar mărturisește că istoria recentă a României nu i s-a revelat ușor, ci printr-un constant efort personal, prin căutarea multor povești spuse cu emoție și confuzie, dar și prin filtrul unui ochi străin – poate tocmai de aceea mai lucid. „Am avut șansa de a mă naște într-o republică liberă, dar asta nu înseamnă că nu pot înțelege suferința. Din contră, tocmai distanța mă obligă la rigoare și empatie”, spune autorul.

Cartea, în opinia sa, nu trebuie să fie un instrument didactic, ci o poartă de acces, un teritoriu al plăcerii de a citi, în care informația istorică să se strecoare firesc, alături de umor, suspans și ironie.

Audet face o pledoarie pentru „abordarea orizontală”, pentru explicațiile simple ale lucrurilor grele, pentru onestitate în dialogul cu tinerii care – în lipsa unei culturi istorice vii – pot fi seduși de promisiunile false ale autoritarismului.

Interviul de față nu este doar o conversație despre literatură și memorie, ci o invitație sinceră la reflecție: despre cum transmitem ceea ce s-a întâmplat, cui și mai ales de ce. Pentru că, în lipsa unui constant recurs la memoria istorică, riscul de a repeta ceea ce nu înțelegem devine periculos de mare.

Interviu realizat de Ruxandra Hurezean, operare cameră și editare video – Anastasia Sucitu