PulseZ„Enescu și Minotaurul” – o simfonie vizuală la Art Safari
Art Safari București dedică o expoziție specială lui George Enescu, la 70 de ani de la dispariția sa. „Enescu și Minotaurul” poate fi vizitată până pe 14 decembrie, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.
Art Safari aduce un omagiu lui George Enescu printr-o expoziție unică, care îmbină muzica, arta și scenografia într-o interpretare simbolică a vieții marelui compozitor. Evenimentul, intitulat „Enescu și Minotaurul”, pune în scenă drumul artistului modelat de marile încercări ale secolului XX – Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și comunismul. Scenografia este semnată de Diana Nicolaie, iar instalația „Minotauri” aparține artistului Alexandru Rădvan.
„George Enescu este o personalitate emblematică pentru România – un simbol al excelenței și al rezilienței prin artă”, a declarat Costinela Drăgan, Sustainability & CSR Director Rompetrol, partener al festivalului de 16 ani.
Capodopera expoziției este pictura „Concert la Ateneu” (1946), semnată de Eustațiu Stoenescu, care îl surprinde pe Enescu dirijând orchestra Filarmonicii într-un concert din 1937. Lucrarea, provenită dintr-o colecție privată, oferă o punte între muzică și artă vizuală.
Expoziția propune o călătorie prin biografia lui Enescu – de la satul natal Liveni până la marile scene europene – și ilustrează prin metafora celor „trei minotauri” momentele-cheie ale vieții sale: războaiele mondiale și exilul din timpul comunismului.
Instalațiile monumentale semnate de Alexandru Rădvan oferă o experiență vizuală intensă, în timp ce scenografia concepută de Diana Nicolaie amplifică impactul emoțional. „Enescu și Minotaurul” face legătura între artă și muzică, astfel vizitatorii se pot bucura de creațiile vizuale pe fundalul sonor al compozitorului.
Comentarii