How to Web 2025Aggelos Mouzakitis (IBM): Eșecul nu e cool, nimănui nu-i place, dar fără eșec nu reușești
Aggelos Mouzakitis, unul dintre speakerii de la How to Web, este Growth Product Manager la IBM, dar e și psihoterapeut, specializare care nu-l ajută prea mult în viața de zi cu zi, dar îi oferă abilitățile necesare pentru a-i învăța pe oameni că succesul sau eșecul depind și de modul în care te gestionezi relația cu oamenii din jurul tău și cum gestionezi leadershipul.
Originar din Grecia, Aggelos Mouzakitis vorbește, într-un interviu acordat Euractiv, și despre importanța eșecului, fără de care nu există reușită.
Interviul pe larg:
Euractiv: Cum a fost la Conferința How To Web 2025?
Aggelos Mouzakitis: How To Web este una dintre cele mai importante conferințe din Europa la care am participat până acum. Aș spune că este cea mai bună experiență de conferință pe care am avut-o până acum în viața mea. Și am aproape 40 de ani, nici măcar nu sunt prea tânăr.
Euractiv: Aveți o diplomă de psihoterapeut. Cum vă ajută asta în ceea ce faceți, în relațiile cu oamenii?
Aggelos Mouzakitis: Ca psihoterapeut, nu pun în practică în viața de zi cu zi multe dintre lucrurile pe care le-am învățat. Mă supăr, sunt om, nu acționez ca un psihoterapeut, ar fi o minciună. Aș fi un ipocrit. De fapt, am multe dintre imperfecțiunile și problemele pe care le au oamenii pe care-i ajut. Și lupt cu ele. Poate sunt puțin mai conștient de imperfecțiunile mele și pot să mă gândesc și să mă analizez puțin mai mult și poate să înțeleg de unde provin. Dar sunt ca oricine care nu este terapeut. Sunt mult mai rău decât unii oameni care nu sunt terapeuți. Deci da. Asta e. Poate puțin mai multă conștientizare.
Euractiv: Ce înseamnă să te ocupi de partea invizibilă a jobului?
Aggelos Mouzakitis: Pentru oamenii care sunt axați pe partea de creștere, o mare parte din munca noastră e să cunoaștem tacticile care duc la creștere și tacticile referitoare la produs. Aceasta reprezintă 50% din muncă. Și, de fapt, o numesc partea ușoară. Pentru că există o mulțime de informații acolo, poți găsi totul online, poți învăța despre orice. Există însă alte 50 de procente care determină, de fapt, dacă cariera ta va avea succes sau va eșua. Și asta are legătură cu modul în care te descurci cu oamenii din jurul tău, cum gestionezi leadershipul, cum te descurci cu echipele interfuncționale, în special cele fără autoritate, cum te descurci cu propria echipă, cum comunici, cum gestionezi politicile. Acestea sunt lucruri pe care mulți oameni care fac același lucru ca mine nu știu cum să le gestioneze, urăsc să facă acest lucru, se simt presați. Se întorc acasă și sunt epuizați emoțional. Renunță. Renunță în tăcere. Persoana respectivă duce această problemă acasă. Și apoi, fiind epuizată, se întoarce a doua zi la locul de muncă. Și asta se vede. Deci, o mare parte din munca noastră este să interacționăm eficient cu oamenii. Și cu asta îi ajut pe alții. Practic, nu dintr-o poziție de autoritate, ci din poziția cuiva care are abilitățile necesare pentru a ajuta. Dar care s-a confruntat și cu aceleași probleme. M-am confruntat cu aceleași probleme în copilăria mea. Și a trebuit să rezolv o mulțime de lucruri. Cariera mea nu ar fi la nivelul la care este dacă nu aș rezolva aceste lucruri.
Euractiv: Ați spus în discursul de pe scena How to Web că oamenii sunt răsfățați sau comozi în ceea ce privește alegerea produselor. Cum se poate diferenția un produs de altul pentru a atrage atenția unui client?
Aggelos Mouzakitis: Uite, îmi place întotdeauna să compar produsele cu orice formă de interacțiune pe care ai avea-o pentru a cumpăra ceva sau chiar pentru a întâlni o persoană. De exemplu, imaginează-ți că vrei să cumperi o plăcintă cu brânză. Ca să cumperi o plăcintă cu brânză, mai întâi s-ar putea să ai problema, și anume că ți-e foame. Sau s-ar putea să ți se spună că o anumită plăcintă cu brânză este foarte bună. Apoi intervine motivația inițială. Problema întâlnește o anumită motivație. Apoi treci prin fața magazinului de brânzeturi. Dacă magazinul de brânzeturi este murdar sau nu arată frumos, nu vei intra acolo. A doua etapă este cea în care am intrat și vreau să cumpăr produsul. Vin cu intenția de a cumpăra produsul și intru în acel loc. Deci, în acel loc am un mediu, care în cazul nostru este produsul. Și nu vreau să petrec 20 de minute încercând să decid dacă voi mânca o plăcintă cu brânză sau o plăcintă cu brânză și ceapă. Vreau să-mi spui ce plăcintă cu brânză am nevoie și să o cumpăr.
Trebuie să luăm în considerare psihologia umană simplă. Psihologia umană funcționează în etape. Mai întâi construim o motivație. Apoi trecem la contemplarea și acțiune în funcție de produsul nostru. Și apoi acționăm în funcție de acea problemă. Dacă nu folosesc aceste etape ale motivației, oamenii vor deveni comozi. Nu au motivația necesară. Asta vreau să spun, în cele din urmă, când spun că oamenii sunt comozi. Nu au sau nu au găsit motivația necesară pentru a face ceea ce vrem noi să facă.
Euractiv: Vorbiți mult despre eșec. În România, eșecul e văzut drept rușinos. Cum ar trebuit privit, de fapt?
Aggelos Mouzakitis: Vin dintr-o țară extrem de asemănătoare cu România. Vin din Grecia, o țară mai mică, unde, la fel, eșecul este rușinos. Comunitate mică, toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Dar pot spune că, dacă mi-ar fi frică de eșec, nu aș face acest job. Pentru că această meserie înseamnă, la propriu, să experimentez și să eșuez în 9 din 10 proiecte, în speranța că unul dintre ele va reuși. Și vreau să fac legătură și cu coaching-ul pe care l-am descris anterior în psihoterapie. Pentru că, atunci când ai un job în care trebuie să normalizezi eșecul, e greu. Este nevoie de multă muncă la nivelul ego-ului, de rezistență și de încredere pe care s-ar putea să nu o avem în fiecare etapă a vieții noastre. Deci, da, știu că eșecul nu e cool, nimănui nu-i place. Dar fără eșec nu reușești. Așa cum fără bilet de avion nu poți călători în altă țară. Trebuie să eșuezi ca să reușești. Deși sunt de acord că eșecul provoacă resentimente, este un pas necesar către succes.
Euractiv: Cum vedeți viitorul îm acest domeniu? Ce le puteți spune oamenilor care se tem de Inteligența Artificială?
Aggelos Mouzakitis: Și mie mi-e frică de Inteligența Artificială. Abia am început cu ea, nu știu unde se îndreaptă. Toată lumea ar trebui să se teamă de Inteligența Artificială. Nu cred că trebuie să stăm aici și să ne gândim: orice ar fi, e doar o altă tehnologie, nu va face nimic. Nu, va face lucruri, va aduce schimbări. Companiile deja concediază un număr imens de oameni și îi înlocuiesc cu AI. Dar ar trebui să ne panicăm din cauza asta? Nu, nu ar trebui să ne panicăm din cauza asta. Ar trebui să îmbrățișăm AI, să învățăm, să ne educăm. Așadar, când vine vorba de panica legată de Inteligența Artificială, cred că va schimba masiv industria, în principal pentru că acum poți construi produse extrem de ușor. Acum 10 sau 15 15 ani, era scump să construiești produse și era mai ușor să vinzi. Acum e invers. Este ușor de construit și foarte greu să le vinzi. Deci, aceasta este o schimbare fundamentală care va altera dinamica în întreaga industrie, în întreaga lume.
Știu cum se va schimba industria? Nu, dar deja văd că devine foarte saturată. O mulțime de produse, o mulțime de opțiuni, o mulțime de lucruri. În cele din urmă, cred că va exista un incident, fie se va sparge bula, fie se va întâmpla altceva. Nu știu, dacă aș ști, mi-aș investi banii în locurile potrivite și aș aștepta să devin miliardar. Dar nu știu, așa că stau, aștept și sper la ce e mai bun. Și îmi plănuiesc viitorul undeva prin munți, în afara tehnologiei. Deci asta fac.
Comentarii