”How to Web, ca întotdeauna, e momentul meu de energie al anului, de obicei mă întâlnesc cu oamenii cu care nu m-am mai văzut de un an și care au fost prea ocupați, toți am fost prea ocupați să facem lucruri. E un tur de energie de care ar trebui să știe poate mai multă lume, am eu acest vis ca How to Web să devină o săptămână oficială în București, o săptămână în care vin toți oamenii ăștia din străinătate și din România aici, și să nu fie în colțul ăsta de la Romexpo, să știe mai mulți oameni ce se întâmplă aici”. - Vlad Andriescu, redactor-șef Start-up.ro, partener media al Conferinței How to Web, care a adus la București circa 150 de speakeri din țară și din străinătate de la companii de top sau fonduri de investiții prezente în exclusivitate în Europa de Est. 

Pentru că ideea de concurență e atât de depășită în zona publicațiilor de nișă, l-am rugat - cu prilejul How to Web, unde și Euractiv a fost partener media - pe Vlad Andriescu să-mi împărtășească o parte din provocările unei publicații alternative, nostalgiile unui jurnalist plecat din mainstream, cum vede viitorul presei în era AI și multe altele.

Discuția ar fi putut fi un podcast ... dar n-a fost să fie, poate pentru că și eu am nostalgia scrisului și nu înțeleg pe deplin necesitatea de schimbare și adaptare la noile tehnologii. E un interviu lung, care probabil că s-ar fi citit mai bine pe print. Dar poate se va găsi un cititor care să parcurgă un text lung în online, la o cafea, într-o dimineață de vineri, în toamna lui 2025.

Interviul pe larg:

Cătălina Mihai: Cum a pornit Start-up.ro? 

Vlad Andriescu: Start-up.ro a pornit acum 10 ani, în 2015. A fost așa un mix de proiect antreprenorial și intraprenorial. A pornit cumva gândindu-ne la momentul respectiv că e o piață care se dezvoltă, ne duceam spre start-up-uri tech și alte lucruri de genul ăsta. A pornit pe 1 septembrie, pe 15 septembrie era să ne închidem pentru totdeauna, pentru că planul inițial era un mix în care aveam publicația media și mai trebuia să fie un spațiu de coworking care să asigure siguranța financiară a proiectului. Și planul ăla a picat. Așa că de asta am menționat că e antreprenorial și intraprenorial în același timp. Pe 15 septembrie, cumva, ne-am integrat într-o companie mai mare care să ne asigure siguranța zilei de mâine, până ce noi reușim să ne punem pe picioare. Compania se numește Internet Corp. Și are mai multe site-uri media, Wall Street.ro, de exemplu, care ne-a asigurat cumva continuitatea la început. Și asta a fost ideea inițială. 

Eu fusesem înainte jurnalist la Adevărul, scriam despre tehnologie, gadget-uri și alte lucruri de genul ăsta, dar începusem să înțeleg un pic lumea asta a start-up-urilor. Abia începuse How to Web pe vremea aceea. Erau câteva proiecte mici și mi se părea interesant. Și țin minte că am început cu o foaie de subiecte, o foaie din asta, mică. Și aveam 20 de subiecte, că eram, efectiv, eu cu o echipă de jurnaliști. Și nu știam exact ce se întâmplă după alea 20 de subiecte, dacă mai găsim subiecte, dacă mai avem despre ce povesti. Dar cumva a funcționat și lumea din jurul nostru a funcționat în așa fel încât să ne dezvoltăm pe nișa asta. S-au întâmplat lucruri, au apărut noi start-up-uri, au apărut noi evenimente. A fost și momentul în care UiPath, care a pornit din România, a devenit companie mare de miliarde. Și am crescut odată cu lumea asta.

C.M: Ești unul dintre mulții jurnalisti care a plecat din mainstream pe cont propriu. Cum era mainstream-ul atunci și cum e acum? Ți se pare că s-a îmbunătățit sau s-a înrăutățit situația? 

Vlad Andriescu: Realist vorbind, în momentul ăla, era 2015, și era încă print, dar deja era în moarte clinică, mai mult sau mai puțin. Pe vremea aceea, erau site-uri mari, erau Adevărul, Gândul, în echipa lor inițială, asta era concurența. Cred că în momentul ăsta există totuși niște lucruri mai bune decât existau pe vremea aceea. Dacă ne uităm la publicații precum Libertatea sau HotNews sunt niște locuri în mainstream în care se poate face jurnalism. Mai important, jurnalistii pot trăi și se pot întreține cât de cât, dar cred că mie îmi pare foarte rău, apropo de noua generație de jurnalisti, cred că nu mai sunt atât de multe redacții mainstream, cu toate păcatele lor, care să crească jurnaliști.

Eu am fost unul dintre norocoși, am văzut, am trăit toate presiunile patronale și politice pe vremea aia, dar eu scriam pe tehnologie, nu ajungeau la mine, decât foarte rar. Dar cred că redacțiile alea erau niște locuri extraordinare de antrenat jurnaliști la început de drum, ceea ce nu prea mai poți să faci astăzi. Noi suntem o redacție de șase oameni în momentul de față, dintre care patru suntem plus 35 de ani, doi colegi au 27, respectiv, 23 de ani. Și mi-ar fi plăcut să aibă oportunitatea pe care am avut-o eu la momentul respectiv. Cel puțin generația mea - 36 de ani - a văzut niște redacții uriașe. La Adevărul pe vremea aia erau 60-70 de oameni, probabil, numai secția DTP avea 13 oameni. Dar noi eram o gașcă de jurnalisti tineri, 10-15 oameni, care am învățat meseria acolo, după care ne-am dus pe alternativ, la Snoop, la Rise etc. Dar era un loc unde puteai să înveți. Acum, la noi, în șase oameni, să creezi conținut și să driblezi tot ce înseamnă social media astăzi și cum ajunge conținutul la oameni și să mai și antrenezi oameni la început de drum e foarte, foarte greu. Deci, da, nu cred că e neapărat mai rău în momentul de față pentru mainstream, dar e mai rău că nu sunt atât de multe locuri unde se poate antrena noi generații.

C.M: Mai citești ziare tipărite?  

Vlad Andriescu: Tipărite? Nu, nu mai citesc. În afară de ziare străine pe care le-am prins prin vreun aeroport, cred că n-am mai cumpărat un ziar de când am plecat de la Adevărul. E o lume care nu mai există, din păcate, pentru că e o altă experiență a cititorului. Chiar mă gândeam, vorbeam cu colegii mei zilele trecute, astăzi, dacă, de exemplu, Adevărul publică o știre despre un studiu britanic din ăla stupid, s-ar putea ca pe social media unii să spună «aoleo, s-a stricat Adevărul». Dar pe vremea aia aveai de toate într-un ziar și îți alegeai. Și nu era nicio problemă. Că te duceai la pagina 3, 4, 5,  unde era zona politică, te duceai pe social, pe educație, te duceai la mine, pe pagina 15, la tech, și după aceea te duceai la sport, era un loc pentru orice în momentul ăla. S-a schimbat un pic. 

C.M: Ești pesimist sau optimist? Cum vezi relația tinerilor, nu doar a jurnaliștilor, ci și a cititorilor cu presa?  

Vlad Andriescu: Cred că nu sunt pesimist. Nu sunt pesimist legat de tineri și presă, pentru că și presa se transformă, că ne place sau nu. Că putem să ne adaptăm sau nu. Eu văd asta la mine. Eram cel mai tânăr din redacție, cel care știa internet la vremea respectivă, știa cum se întâmplă chestii pe internet, știa social media și fel de fel de lucruri. Și astăzi vin colegi mai tineri și îmi dau seama că «hei, eu nu am auzit niciodată de lucru ăsta». Și asta mă sperie un pic, când nu aud de un trend sau de chestii de tipul ăsta. Dar sunt locuri unde se face presă, chiar dacă asta înseamnă altfel de conținut, chiar dacă înseamnă Instagram sau TikTok, short content, vertical, nu orizontal etc. Sunt cei de la Gen Știri, de exemplu, care sunt o redacție foarte tânără și care fac conținut pentru tineri, pentru noua generație. Sunt interesați, sunt activi social. Nu cred că se mai regăsesc atât de mult în obiceiurile vechi de consum. Noi am venit ca generație din obiceiul ăla de consum al deschiderii revistei sau ziarului, care era un moment în zi în care îți luai niște timp. Dar lucrurile s-au schimbat, e mult mai instinctual că e social media, că sunt aplicații care îți dau cele mai importante știri. Lucrurile se scurtează, se transformă. 

Nu sunt pesimist, sunt optimist, dar am mici melancolii față de modul de consum liniștit al conținutului. Că e vorba de presă, că e vorba de muzică, filme, orice. Și eu recunosc că la nivel personal am o melancolie ca jurnalist, pentru că, deși noi suntem într-o nișă și nu ne putem adresa unor cifre care sunt mai mult sau mai puțin reale, când vorbim despre publicații mainstream care au 600.000-700.000 de cititori pe zi, nu știm exact ce înseamnă aia, cu adevărat. Dar cred că modul în care arată succesul conținutului astăzi ia din fericirea jurnalistului. Pentru mine, fericirea putea fi o dimineață în care am văzut pe cineva pe pagina unde era numele meu. Și era un om. Astăzi dacă am un articol și văd că l-au citit cinci oameni, în principiu îmi vine să mă las. Dar aia era o cunoaștere intimă aproape. Nu-l cunoașteai, e iluzoriu, dar, dacă-l vedeai, era așa o relație foarte directă.

C.M: Asta înseamnă cumva și o demotivare. Înțeleg ce spui, e greu să te gândești că poate scrii pentru zece oameni, să zicem.

Vlad Andriescu: Da, da. E o demotivare. E o publicație de tehnologie în străinătate care mie mi-a plăcut, se numește The Verge și are o regulă: Niciun jurnalist nu are voie în analytics, niciun jurnalist nu are voie să întrebe câte afișări a făcut un articol. Evident că sunt informați în ședința redacțională, «uite, subiectele alea merg, subiectele alea nu merg». Dar se fac eforturi pentru ca mentalitatea lor de scriere, de creare, de conținut să nu mai fie influențată de impactul pe care îl au. Pentru că, într-adevăr, dacă eu astăzi mă apuc să scriu un material care e lung, e documentat, îmi ia un pic de timp și văd că nu a avut performanță, dar o știrucă aruncată în eter pe o chestiune de fapt divers merge mai bine, cumva mental îți zici «de ce să mai fac chestia asta?» Oricum, jurnalismul e o profesie de vocație. Nimeni nu s-a făcut jurnalist să se îmbogățească. Dacă îți mai pui și bariera asta, e foarte greu. Dar, într-adevăr, e complicată povestea asta. Am momente și eu în care mă întreb «Dar de ce am lucrat la asta? De ce am făcut asta? De ce am făcut efortul ăsta?»

C.M: Și cum îți ridici moralul în astfel de momente? 

Vlad Andriescu: Foarte greu. Ori prin inconștiență, pur și simplu, ok, hai că o să fie încă o zi. Din poziția mea, de redactor-șef, n-am voie să fiu trist. N-ai voie să te gândești, dacă ție ți s-a luat de chestia asta, ce să le mai zici colegilor? Și atunci trebuie să te mobilizezi, hai să vedem cum putem să transformăm. Un lucru pe care m-a învățat presa mainstream a fost secțiunea de comentarii și forumul de pe site-uri care încet, încet au dispărut, a rămas social media. Secțiunea de comentarii mie mi-a folosit, pentru că eu luam un feedback bun și pe cel mai prost feedback din lume. Mi-a rămas în minte un comentariu al unui cititor Adevărul: «Vlad Andriescu e un prost și eu sunt și mai prost că am citit articolul ăsta». Nu l-am luat cu tristete. Pur și simplu m-a călit povestea aia: «Ok, n-a funcționat ceva. Hai să deconstruim, să vedem ce nu a mers, ce putem să schimbăm». Vorbeam cu colegii mei și cu mulți fosti colegi și am ajuns la concluzia că în noi stă un jurnalist de cancan ratat. Adică am fi fost niște jurnalisti de cancan extraordinari, dacă puteam să facem asta. Dar nu voiam să fim. Așa că pur și simplu încerc să deconstruiesc și să găsesc o soluție. Mă uit la trenduri, mă uit să văd cum fac alții lucrurile, ce a mers la alții, ce nu a mers. Și - dacă lucrurile astea nu merg - mă întorc la omul ăla care deschidea ziarul în metrou. Cineva a deschis și site-ul într-o zi, sau un video, sau un podcast. Și s-a uitat și a apreciat. Dacă acum 13 ani eram fericit în metrou cu omul ăla care-mi citea o știre de coloană, ar fi nedrept un pic să nu fiu mulțumit. 

C.M: Și, totuși, cifrele contează, nu? 

Vlad Andriescu: Contează. Numai că noi am încercat să construim un model în care să nu ne bazăm pe cifre mari. Noi nu am avut niciodată cifre mari. A fost o singură perioadă când am putut să zicem că aveam cifre mari, era pandemie, când toată lumea era în casă. Aia a fost așa o paranteză. Nu ne-am uitat pe cifre mari și nu am promis niciodată cifre mari partenerilor comerciali. Noi nu facem bani din display advertising. Pe site-ul nostru nu sunt bannere, a fost o alegere și e o alegere corectă pentru 90% dintre site-uri. În momentul în care pui bannerul pe site, vei lucra pentru el, vei lucra pentru a livra cifre către rețelele de advertising. Și știm să lucrăm pe chestia asta, dar nu vrem. Modelul nostru de business a fost să găsim parteneri. Cum am mai spus la un moment dat, luăm bani de la companii mari ca să putem să povestim despre companii mici. Că sunt bănci, că sunt companii de tehnologie și așa mai departe, gândim pentru ei proiecte de conținut care să nu se lege direct de ceea ce fac ei. Dacă o bancă vrea să susțină antreprenorii mici, noi ne gândim la un unghi de abordare și le propunem, că e un podcast, o serie video cu 10-15 antreprenori mici. Și ei susțin și se asociază cu noi. Dar nu le promitem cifre. Până la urmă, câtă lume vrea să citească, spre exemplu, că tot suntem la How to Web, despre un start-up care folosește AI. Nu o să vrea foarte mulți. Pentru că nu e lumea lor. Și asta a fost alegerea noastră ca model de business de la început. E greu. Eu am pornit proiectul ăsta fără să știu nimic despre vânzări, fără să știu nimic despre lucruri astea. Și viața m-a forțat să trebuiască să am în mine acest lucru care, poate în cărțile de jurnalism nu e neapărat de dorit. Sunt și jurnalist, asta mă mână. Fac și vânzări. Dacă colegii mei din compania mamă au vândut un proiect, vorbesc cu ei cum îl implementăm. E un model pe care îl fac și alții.

C.M: Nu-ți ia din timpul pentru jurnalism? 

Vlad Andriescu: Ba da.

C.M: Și nu ai frustrări, nemulțumiri? Te enervează uneori?

Vlad Andriescu: Ba da. Absolut, absolut. Adică mi-ar plăcea să fac mult mai multe lucruri. Totuși am învățat să mă bucur de ce mai fac colegii mei. Ăsta-i avantajul. Din postura de redactor-șef, editor, te bucuri de ceea ce au făcut ei și de cum a ieșit un lucru. Și îți mai rezervi niște timp ca să alegi niște lucruri cu adevărat interesante la care să lucrezi. Dar îți ia lucrul ăsta. Mi s-a părut însă o provocare bună asta. Și cu proiecte, și cu vânzări. A fost o alegere, pe principiul dacă nu făceam asta, nu eram aici. Muream ca entitate media, e simplu.

C,M: De ce nu avem mai mulți investitori în presă?

Vlad Andriescu: Să spun o chestie nepopulară. E foarte greu, din punctul meu de vedere, să faci bani din presă. Ne întoarcem din nou la cărțile de jurnalism. E foarte mult mecenat, de fapt, aici, dacă vrei să o faci corect, e un spațiu, cel puțin în România, destul de aglomerat, din proiecte mici nu poți să ai venituri foarte mari, presa e consumatoare de bani. Astăzi toată lumea experimentează cu AI și în presă. Eu sunt convins că în 5 ani un site mainstream de știri va putea fi făcut 100% cu AI, din păcate sau din fericire. Pentru că astăzi presa mainstream e, de fapt, o recirculare a unei știri originare. Adică, dacă eu de la agenția de presă, de la Mediafax sau de la Agerpres, m-am dus și am dat știrea, ea va apăra în 50 de publicații. Dacă a fost o conferință transmisă live, la TV sau altundeva, e aceeași informație rulată iar și iar. Asta e un avantaj și un dezavantaj. Avantajul pe care-l văd în povestea asta este că, dacă ar fi să fiu optimist apropo de viitor, e că ar putea fi un avantaj pentru publicații care apreciază conținutul original, care fac conținut propriu, că e vorba de reportaj, că e vorba de investigații, interviuri, orice. Treaba asta cu cifre mari, care necesită foarte mult content, se poate face astăzi, încă submediocru, cu AI. Și asta va transforma mainstream-ul. Iar apropo de ce nu sunt investitori? Modul în care am crescut noi echipa a fost în felul următor: undeva prin august, septembrie, octombrie să ne gândim cum a fost anul ăsta la bani. Mai am bani, nu mai am? Am bani ca să mă asigur că cu toate proiecțiile pe care mi le fac voi putea da salarii și bonusuri la timp? Da, mai am. Câți am? Atâția. Ce pot să iau? Un om cu experiență, un junior? Noi n-am crescut niciodată fără să ne gândim efectiv, am crescut cu câteun om. Pentru că am văzut de foarte multe ori proiecte de tipul  uite, angajăm 15-20 de oameni, vedem noi ce facem. Și ce s-a întâmplat? Nu s-a întâmplat bine tot timpul. Mai ales dacă sunt finanțate privat, adică dacă nu se bazează nici pe granturi, nici pe fonduri europene, pe care noi nu ne bazăm, nu avem cum, alte publicații pot.

C.M: Există un risc mai mare de burnout la redacțiile mici? Cum poate fi prevenit?

Vlad Andriescu: Există riscuri, le-am trăit, diferiți colegi au trecut prin chestiunea asta, n-ai cum să nu ... Încercăm câteodată să ne oprim, să vedem ce putem face, să nu facem lucruri doar de dragul de a le face, să nu facem conținutul doar pentru că asta am mai făcut și acum o lună, să punem stop, nu trebuie să vizăm cantitatea. Dar n-ai cum să eviți, dacă nu ai trecut prin burnout în presă, probabil că n-ai trecut prin presă. Cu toții am trecut prin asta, uite, ziceam că e o profesie de vocație, dar vocația duce și ea burnout. 

C.M: Dacă te-ar întreba, l-ai sfătui pe un tânăr să intre sau nu în presă?

Vlad Andriescu: Da, dar să învețe mai multe, să învețe tot ce e în jurul lui, din punctul meu de vedere jurnalismul îl înveți ușor, n-ai nevoie de facultate, eu am făcut trei ani de facultate de jurnalism și ce-am învățat am învățat în primele două luni la Adevărul, până atunci eram nimic, eram zero, nu știam absolut nimic. Dar să învețe tot ce e în jurul lui, că e AI, că e cum să filmezi video, că e cum să editezi, nu mai e o profesie de one skill. Dacă lucrurile se strică, și riscul e mare să se strice în jurnalism, să poți să faci altceva. Eu sunt aici în continuare, din mai multe motive: unul e că îmi place, doi că sunt curios în continuare de lume, trei: nu știu să fac altceva. Sunt incompetent la altceva.