De multe ori, în special pe teme culturale (de exemplu, drepturile LGBTQ sau educația sexuală), aceste canale copiază narațiuni false din presa alternativă și marginală din SUA și Marea Britanie, potrivit datelor unui studiu publicat de disinfo.eu.

Comparativ cu anii trecuți, dezinformarea antisemită a crescut, la fel și cea anti-Franța și anti-Macron, în timp ce propaganda chineză devine tot mai vizibilă pe TikTok.

Mișcarea „suveranistă” (care îmbină naționalismul, populismul și mentalitatea conspiraționistă) este principala forță din spatele dezinformării. Ea include jurnaliști și instituții media, influenceri din rețelele sociale, politicieni și alte figuri publice, precum personalități religioase și culturale. În ciuda faptului că răspândesc frecvent narațiuni false (sau, mai degrabă, tocmai din acest motiv), suveraniștii au devenit o forță politică semnificativă, partidele care se autodefinesc drept suveraniste obținând aproximativ 35% din locurile din Parlamentul României.

România nu are legături culturale, istorice sau economice puternice cu Rusia. Nu există o minoritate rusă relevantă, românii nu vorbesc limba rusă, iar în țară nu emit posturi de radio sau televiziune rusești.

Dezinformarea rusă este eficientă în România deoarece se infiltrează în narațiuni autonome, fiind camuflată prin intermediari și mobilizând vechile conexiuni comuniste. În plus, ea este amplificată de partide și mișcări politice, ONG-uri, grupuri de reflecție, figuri religioase, foști și actuali jurnaliști, influenceri și personalități culturale sau academice.

În perioada 2024-2025, implicarea Rusiei a devenit mai directă și mai vizibilă, culminând cu ingerința în alegerile prezidențiale din 2024. (Alegerile din noiembrie 2024 au fost anulate de Curtea Constituțională a României după ce o figură politică marginală, Călin Georgescu, a câștigat primul tur cu aproximativ 23% din voturi, fiind ulterior descoperit că a folosit fonduri de campanie ilegale și mecanisme ilegale de promovare sprijinite de Rusia. Alegerile au fost reluate în mai 2025, unii oficiali ruși afirmând direct că procesul nu a fost legitim, iar mesaje pro-ruse au fost intens distribuite pe rețelele sociale.)

În urma alegerilor, a apărut primul agent de dezinformare care s-a declarat public pro-rus (Cozmin Gușă), iar pe rețelele sociale au fost postate mesaje deschis pro-ruse, inclusiv de la utilizatori care afirmau că ar lupta de partea Rusiei în caz de război.

Reziliența față de dezinformare este foarte scăzută: România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană la alfabetizare media. Un raport din 2022 a concluzionat că „românii au internalizat narațiunile conspiraționiste globale (…) iar informațiile eronate au prevalat asupra argumentelor prezentate de comunitatea științifică sau de autorități”.

Există probleme semnificative în peisajul mediatic; un raport al RFS evidențiază probleme privind finanțarea media și presiunile exercitate de patroni asupra deciziilor editoriale. Partea pozitivă este existența unui sector independent de presă puternic, deși subfinanțat; deși nu are aceeași vizibilitate ca mass-media tradițională, a devenit foarte relevant datorită investigațiilor sale.

Autoritățile române nu au reușit până acum să combată eficient dezinformarea. Există planuri pe hârtie, precum Strategia națională pentru comunicare strategică și combaterea dezinformării, dar implementarea măsurilor lipsește. În ultimul an, unii politicieni, precum și ANCOM (autoritatea responsabilă de aplicarea DSA în România) și CNA (instituția care monitorizează conținutul audiovizual) au început să fie mai activi, însă unele inițiative au fost criticate pentru confuzie și tendințe excesive de control.

Legislația românească include mai multe legi și ordonanțe care tratează dezinformarea: art. 404 din Codul Penal incriminează comunicarea de informații false dacă aceasta pune în pericol securitatea națională; Legea 504/2002 privind conținutul audiovizual și Codul CNA republicat în 2025; Legea 50/2024 care implementează Regulamentul serviciilor digitale (UE) 2022/2065; Ordonanța de urgență 1/2025, adoptată în urma anulării alegerilor din 2024. Totuși, prevederea din Codul Penal nu a fost încă aplicată, iar ordonanța din 2025 a fost criticată pentru lipsa de transparență și încălcarea libertății de exprimare.