PulseZINS: Rata șomajului a avut nivelul cel mai ridicat nivel în rândul tinerilor

În 2024, rata șomajului a fost de 5,4%, în ușoară scădere față de anul precedent, dar a crescut în rândul tinerilor.
Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că populația activă a României era, în 2024, de 8,3 milioane persoane, din care 7,85 milioane erau persoane ocupate și 451.000 erau șomeri.
Rata șomajului a fost de 5,4%, în ușoară scădere față de anul precedent, cu 0,2 puncte procentuale.
În anul 2024, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,8%, în creștere față de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale. Ca și în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbați (72%, față de 55,3% la femei).
Rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban - 69,8%, față de 57% în mediul rural.
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,2%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 53,4%.
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (90%).
Rata șomajului a avut nivelul cel mai ridicat (23,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții cu nivel de educație scăzut și mediu, pentru care rata șomajului a fost de 15,2%, respectiv 4,4%.
Rata șomajului a fost de doar 1,9% în cazul persoanelor cu studii superioare.
Rata șomajului de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost de 1,8%, iar incidența șomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri) a fost de 33,4%.
Pentru tineri (15-24 ani), rata șomajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 10%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tinerilor de 41,9%.
Comentarii