La Câmpenești, o localitate din comuna Apahida (județul Cluj), primăvara a început cu o explozie de energie civică și speranță în viitor.

Aproximativ 200 de voluntari, printre care numeroși copii și studenți, au răspuns apelului lansat de Primăria Apahida și Asociația „Creștem România Împreună”, punând mâna pe lopeți și plantând peste 6000 de copaci – salcâmi, frasini și paltini – pe un teren care, în curând, se va transforma într-o adevărată pădure.

Evenimentul s-a dovedit a fi mai mult decât o simplă acțiune de plantare: a fost o lecție de responsabilitate, solidaritate și respect pentru mediu.

Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, prezent la plantare, a ținut să sublinieze importanța micilor gesturilor concrete în fața marilor provocări de mediu: „Pentru a exista ca națiune, pentru a prospera ca stat, pentru a trăi ca popor, trebuie să avem copaci”, a citat acesta din Theodore Roosevelt.

La rândul ei, Cristina Belce, primarul comunei Apahida, a pus accentul pe implicarea tinerilor și pe rolul formativ al unor astfel de inițiative: „Este esențial să ne implicăm activ în combaterea schimbărilor climatice și să luăm măsuri pentru a proteja mediul înconjurător. Acțiuni ca aceasta sunt fundamentale pentru a transforma comunități precum Apahida într-un model de sustenabilitate.”

Plantarea nu a fost doar un gest simbolic, ci un început concret pentru un spațiu verde ce va aduce beneficii întregii zone: aer mai curat, biodiversitate, dar și un nou loc de recreere pentru locuitori satului.

Însă, poate cel mai important rezultat este conștientizarea că fiecare firicel de copac poate schimba, în timp, fața unei comunități.

Într-o lume care pare tot mai des copleșită de crize și nepăsare, noua „pădure” din Apahida demonstrează că implicarea locală, susținută de inițiativă civică și leadership dedicat, poate să sădească – la propriu și la figurat – speranță. Iar cei 6000 de copaci plantați sunt, de fapt, 6000 de oportunități spre un viitor mai verde.