Iata un comentariu ( cel al domnului Constantin Lazar) cu adevarat populist, daca nu chiar diversionist, care nu da nici o solutie pentru rezolvarea unei probleme cum este cea a reintregirii teritoriului national! De treizeci de ani se asteapta "momentul potrivit"care nu mai apare. De fapt , aceiasi adepti ai asteptarii momentului potrivit ne spun ca Unirea nu este "fiabila", deci nici viabila, ca ea se poate produce numai in cadrul UE, desi Moldova dintre Prut si Nistru n-are nici o promisiune ferma pentru integrarea in aceasta entitate si nici nu incurajeaza unitatile nationale, ci mai degraba pe cele regionale; ca altele sunt prioritatile momentului( lupta impotriva coruptiei, lupta impotriva Covidului, ajutorarea Ucrainei, lupta impotriva modificarilor climatice ,edificarea Romaniei Lucrului Bine Facut etc.).Ciudat, toti acesti adepti ai perpetuarii la infinit ai Lucrului Niciodata Facut se prezinta drept "unionisti adevarati", numindu-i pe cei care sustin unirea imediata (chiar si a unui teritoriu moldovenesc incomplet) drept "populisti". Orice minte normal dezvoltata poate intelege cine se afla in spatele acestor "intelepte" indemnuri de a ne concentra pe pseudoprioritatile momentului istoric . Sunt exact aceiasi oameni care voiau acum vreo doi-trei ani sa asigure independenta energetica a Europei pe seama securitatii energetice a poporului roman . Solutia propusa de AUR nu e noua, a fost si este sustinuta de multi si importanti politicieni si oameni de cultura din Moldova si Romania, insa ea, la indicatia acelorasi oameni de bine, nu trebuie promovata de presa "europeana" de pe la noi, motiv pentru care articolul "AUR, apel catre Klaus Johanis si Maia Sandu..." pe care-l comentam acum , desi a fost publicat doar de doua zile, a disparut de pe genericul siteului Euroactiv.ro, ca doar baietii de aici nu pot ramane europasivi la indicatiile "adevaratilor unionisti" ai domnului HELLvIG!
de: Victor Grigor 03 Mar 2022 11:42