47 de ani de la cutremurul din 1977: La nivel național, doar una din cinci locuințe este asigurată
Au trecut 47 de ani de la cutremurul din 1977, în urma căruia și-au pierdut viața aproximativ 1.500 de oameni și alți 11.000 au fost răniți.
Totuși, România este în continuare una dintre țările cele mai expuse la seisme, acestea aflându-se în topul riscurilor de care se tem românii.
Astfel, potrivit unei cercetări realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), peste jumătate dintre români sunt îngrijorați că un cutremur sau un incendiu le-ar putea afecta locuința. Din păcate însă, la nivel național, doar una din cinci locuințe este asigurată: practic, doar 20% dintre români ar beneficia de protecția oferită de o poliță de asigurare pentru locuință, comparativ cu o medie europeană de circa 65%.
În primele 9 luni ale anului trecut, companiile de asigurări au achitat despăgubiri de peste 119,2 milioane lei în baza asigurărilor pentru locuințe, în creștere cu 61% față de valoarea achitată în aceeași perioadă a anului 2022 (74,1 milioane lei).
"Cu aproximativ 7,6 milioane de locuințe neprotejate în fața neprevăzutului, asigurarea locuințelor în caz de dezastru trebuie să devină, fără îndoială, o prioritate națională, dar și o responsabilitate individuală a fiecărui român”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.
14 milioane de români locuiesc în zone de hazard seismic moderat sau ridicat, ceea ce înseamnă aproape 70% din populație, arată datele Institutului Național de Statistică. Iar dacă s-ar produce acum un cutremur similar cu cel din 1977, acesta ar putea cauza costuri cu pagube directe de 7-11 miliarde euro, cu pierderi economice care ar depăși 25 miliarde euro.
"În condițiile în care doar 1 din 10 români ar fi pregătit financiar în cazul unui dezastru care i-ar afecta locuința, este esențial să ne informăm și să apelăm la soluții complete de asigurare prin care să ne protejăm locuințele”, a declarat Alina Bărbulescu, specialist asigurări bunuri și proprietăți în cadrul UNSAR.
+++
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, despre pregătirea Bucureștiului în cazul unui cutremur mare, că sunt două componente.
”Sunt două componente, una de consolidare a clădirilor cu risc seismic, și aici suntem departe. (...) Anul trecut am avut o inițiativă foarte orectă a Ministerului Dezvoltării, cu acea evaluare preliminară (..). Noi sperăm ca până la finalul anului viitor să terminăm această evaluare preliminară și în funcție de ea să alocăm banii, în ordinea priorităților pe care le va stabili această evaluare, pentru expertize și după aceea pentru consolidare”, a spus primarul, citat de News.ro.
Nicușor Dan a mai spus că mai există și componenta cu ISU, de scenarii privind ce trebuie făcut dacă se produce un astfel de cutremur.
”Aici stăm relativ mai bine”, a mai spus el.
20.000 de clădiri sunt clădiri care conform normativului dat de Ministerul Dezvoltării trebuie evaluate preliminar. Abia în urma acestei evaluări preliminarii noi vom putea să spunem că sunt 2.500, că sunt 3.000 de clădiri.
Comentarii