Administratorul public al Municipiului Deva, Adrian David, a fost din nou diagnosticat cu COVID-19, la circa șase luni de la prima infectare.

Acesta spune că a prezentat anumite simptome, iar duminică s-a dus la spital pentru a-și face testul COVID, care a ieșit pozitiv, scrie Gazeta de Dimineață.

Adrian David a declarat că duminică a făcut analize complete, dar, pentru că starea sa nu este una gravă, nu a rămas internat în spital.

”Sunt bine. M-am trezit ieri și am avut ceva simptome, de aceea m-am și dus la spital”, a declarat Adrian David.

În martie, Adrian David a fost diagnosticat pentru prima dată cu COVID-19. Atunci a și fost transportat la un spital din Timișoara.

Conform specialiștilor, anticorpii dobândiți în urma infecției cu SARS CoV-2 dispar după câteva luni.