Peste 600.000 de români au primit statutul de rezident sau statutul de rezident temporar în Regatul Unit, calitate ce le permite să beneficieze de aceleași drepturi și după încheierea perioadei de tranziție de după retragerea acestei țări din UE.

Potrivit datelor oferite de Ambasada României la Londra, citate de Agerpres, de la demararea programului EU Settlement Scheme și până la data de 30 septembrie 2020 au fost înregistrate 670.600 aplicații ale cetățenilor români în vederea obținerii statutului de rezident pe teritoriul Regatului Unit. 

Din punctul de vedere al soluționării aplicațiilor, 639.750 de solicitări au primit răspuns până la 30 septembrie 2020. Dintre acestea, 218.390 au primit confirmarea statutului de rezident (settled status), iar 398.830 au primit statutul de rezident temporar (pre-settled status). De asemenea, 4.340 de aplicații au fost refuzate pe motive care țin de neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, iar 4.180 au fost retrase sau au fost considerate nule.

Cei care se află în Regatul Unit și nu au aplicat pentru acest statut, o mai pot face, dacă doresc, până la data de 30 iunie 2021.

Cetățenii români, asemenea tuturor celorlalți cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene care s-au înregistrat ca rezidenți pe teritoriul Regatului Unit în baza procedurii EU Settlement Scheme, vor continua să beneficieze de aceleași drepturi ca și până acum.

Astfel, cei care au obținut noul statut de rezident (pre-settled/settled) au dreptul de a lucra pe teritoriul Regatului Unit fără condiționări suplimentare, au acces gratuit la sistemul de sănătate britanic, au acces la sistemul de învățământ britanic, inclusiv să continue studiile fără condiționări suplimentare, pot accesa fondurile publice (ajutor social, ajutor de șomaj etc) în cazul în care sunt îndeplinite condițiile legale și pot să circule liber spre sau din Regatul Unit fără condiționări suplimentare.

La 1 ianuarie 2021 se încheie perioada de tranziție de după retragerea din Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord devine țară terță, ceea ce înseamnă că vor interveni schimbări în relațiile de călătorie, muncă, studiu, comerț și alte domenii.