Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat sâmbătă seara că deja au fost internați la Spitalul Foișor 7 pacienți cu COVID-19 la ATI, iar transferul bolnavilor va continua la interval de aproximativ 60 - 90 minute.

Totodată, în paralel, au sosit la Spitalul Foișor de la unitățile de primiri urgențe și pacienți care au nevoie doar de oxigen pe secție obișnuită, a spus Arafat, citat de Agerpres.

El a mai arătat că Terapia intensivă mobilă din curtea Spitalului 'Victor Babeș' din București este deja ocupată la capacitatea ei maximă de 8 paturi.

''Se continuă transferul treptat al pacienților din unitățile de primiri urgență din București spre Spitalul Foișor. Deja au fost internați în Spitalul Foișor pacienți pe 7 paturi ATI din cele 20, iar transferul din unitățile de primiri urgențe va continua la interval de aproximativ 60 - 90 minute. În paralel, au sosit la Spitalul Foișor de la unitățile de primiri urgențe și pacienți care au nevoie doar de oxigen pe secție obișnuită. Transferul va continua și pentru pacienții oxigeno-dependenți către cele 90 de paturi din Spitalul Foișor'', a precizat pe Facebook Raed Arafat.