MAE îi informează pe românii care locuiesc sau călătoresc în Istanbul că, în această perioadă, există un risc ridicat de insecuritate, ce vizează lăcașuri de cult și reprezentanțe diplomatice ale unor state UE, din mai multe zone ale orașului.

E vorba de zonele Beyoglu, Galata, Taksim și Istiklal.

În prezent este în vigoare o alertă de călătorie pentru Republica Turcia, la nivelul  "Există factori de risc – evitați călătoriile dacă nu sunt necesare’’.

În acest context, Ministerul de externe transmite cetățenilor români următoarele recomandări:

- să respecte cu strictețe recomandările și îndrumările autorităților locale;

- să urmărească mass-media locale pentru a cunoaște și evita zonele cu o situație de insecuritate ridicată;

- să dea dovadă de maximă prudență în această perioadă, evitând locurile aglomerate din spațiile publice și de interes turistic;

- să evite staționarea prelungită în zonele turistice principale, în apropierea centrelor comerciale sau a secțiilor de poliție, iar în contextul observării unor persoane sau colete suspecte, să părăsească de urgență zona în care se află;

- să se delimiteze de orice acțiune de protest și să părăsească zonele respective.

De asemenea, MAE transmite cetățenilor români care călătoresc în Republica Turcia, în special în orașul Istanbul, recomandarea de a-și anunța prezența autorităților române, comunicând datele de contact prin intermediul portalului www.econsulat.ro (https://econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza).

Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul, +90 212 3580516, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de permanență al oficiul consular al României în Istanbul: +90 533 5420695.