Victor Ciorbea s-a sesizat din oficiu privind situația de la Metrorex legată de posibile defecțiuni la materialul rulant.

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind situația de la Metrorex, prezentată de către presă, legată de posibile defecțiuni la materialul rulant și viitoarea instalare a panourilor de siguranță în stații. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Avocatul Poporului a luat cunoștință din mass-media de faptul că 15.000 de cetățeni au semnat o petiție prin care solicită instalarea panourilor de siguranță în stațiile de metrou, pentru securizarea persoanelor. Aceste structuri de siguranță sunt transparente, din plexiglas sau sticlă securizată și sunt folosite pe peroanele din alte țări pentru a împiedica oamenii să ajungă pe șinele metroului", potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului.

Când vine vorba de ordonanțe controversate, Avocatul Poporului nu se grăbește.

Pe 21 februarie, întrebat de solicitarea făcută de USR privind sesizarea la CCR a OUG 7 de modificare a legilor justiției, Ciorbea a replicat că "și Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile, în a 7-a s-a odihnit”.