Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, i-a îndemnat pe români miercuri să ia foarte în serios pandemia de COVID-19 și să asculte cu maximă luare aminte exclusiv de sfaturile medicilor.

"Am văzut cu toții cumplitele imagini de la morgile unor spitale din București. Este copleșitor ce se întâmplă pe fondul unui larg scepticism devenit letal și hrănit de un absurd conspiraționism. (...) În plină, agresivă pandemie, în contextul în care secțiile ATI ale spitalelor din întreaga țară sunt total excedate de bolnavi care agonizează, iar morgile sunt arhipline, datoria rațională și urgentă a fiecăruia dintre noi, fie și în ultimul ceas, este să ia foarte în serios boala și să asculte cu maximă luare aminte exclusiv de sfaturile medicilor, cărora le datorăm deplină încredere și recunoștință", a transmis Vasile Bănescu, citat de Agerpres.

Marți, România a înregistrat cifre record de îmbolnăviri de COVID (18.863 de cazuri noi în 24 de ore), dar și de decese la persoane infectate (574).

Președintele Klaus Iohannis urmează să aibă, miercuri, o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei de COVID-19 pentru instituirea unor măsuri "clare, restrictive".