Inspectorii ITM au constatat patru abateri la brutăria din Ditrău, iar pentru una dintre acestea au dat o amendă de 10.000 de lei.

Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat marți pentru Digi24 că încă nu a fost finalizat controlul, dar că abaterile descoperite până acum nu sunt grave.

”În urma controlului de ieri au fost constatate patru încălcări ale legislației în vigoare, pentru care au fost dispuse măsuri tehnice de remediere. Pentru încălcările respective au fost dispuse trei avertismente și o amendă în valoare de 10.000 de lei, aceasta fiind aplicată pentru încălcări de electrosecuritate, respectiv împământarea unor echipamente fiind neconformă. Pentru evitarea unor pericole viitoare s-a dispus sistarea a trei echipamente până la remedierea problemelor”, a precizat secretarul de stat. ”Aceste riscuri constate nu reprezintă riscuri care să pună în pericol viața lucrătorilor, nefiind probleme grave”, a subliniat acesta.

Cei doi muncitori din Sri Lanka, neacceptați de locuitorii din Ditrău, au fost angajați în mod legal.

Controlul ITM nu s-a încheiat încă.