Ministerul Educației organizează marți, de la ora 11:00, o întâlnire cu reprezentanții elevilor și părinților, în contextul celei de-a treia săptămâni de grevă generală în sistemul de educație preuniversitar.

UPDATE

Calendarul Bacalaureatului și cel al Evaluării Naționale rămân deocamdată nemodificate, a anunțat, la finalul întâlnirii, ministrul Ligia Deca.

+++

"Astăzi, 6 iunie 2023, începând cu ora 11.00, la invitația Ministrului Educației, Ligia Deca, la sediul Ministerului Educației va avea loc o întâlnire între reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație «Spiru Haret» și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ”, a transmis Ministerul Educației.

Discuțiile vor viza demersurile necesare pentru adaptarea calendarelor de desfășurare a activităților de final de an și a calendarelor examenelor naționale.

În prezent, Bacalaureatul ar trebui să înceapă pe data de 12 iunie, iar în 26 iunie ar trebui să înceapă probele scrise.

De asemenea, Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a ar trebui și ea să aibă loc pe 19 și pe 21 iunie.

+++

Președintele Federației Naționale a Asociaților de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Iulian Cristache, consideră că greva personalului din învățământ este îndreptățită, însă ar trebui să fie găsită o soluție de "compromis" astfel încât examenele naționale să fie susținute potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, iar elevii să nu fie afectați.

"Sigur că este îndreptățită (n.r. greva profesorilor), sigur că acești profesori sunt nemulțumiți, sigur că sunt umiliți prin salarizare în special - un profesor debutant 2.400 de lei....Totul trebuie să aibă o limită și limita înseamnă că trebuie să venim în sprijinul acestor copii astfel încât să de examenele în special cei care sunt deja pre-admiși la universitățile din spațiul european și nu numai și să nu le punem stop unor viitoare cariere profesionale. (...) Sunt de acord cu greva profesorilor. Este sută la sută îndreptățită. Toată lumea este solidară, toți suntem convinși că școala trebuie să își revină și își revine doar în situația în care vom avea profesori buni în sistem", a declarat Cristache pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, profesorii buni ar veni în sistemul de educație dacă salarizarea ar fi una corespunzătoare.

"Dar este nevoie de un compromis pentru o perioadă scurtă de timp. Acesta a fost mesajul meu. Am ieșit alături de profesori primul. (...) Avem nevoie de profesori buni în sistem. Pentru aceasta trebuie să îi atragi pe viitorii absolvenți. (...) Este clar că cel puțin astăzi și mâine greva va continua", a mai susținut el.