UPDATESibiul, în carantină de luni

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat vineri că, începând de luni, municipiul Sibiu intră în carantină.
UPDATE
Vor intra în carantină și trei localități din apropierea orașului: Șelimbăr, Tălmaciu și Cisnădie.
Carantina începe luni și va dura 14 zile. După aceea, va fi evaluată situația.
Într-o conferință de presă susținută la Sibiu, Arafat a mai anunțat că, începând cu acest weekend, magazinele și mall-urile vor fi închise sâmbăta și duminica. Excepție fac magazinele alimentare, farmaciile și a alte magazine esențiale, precum cele cu produse pentru animale.
”În carantină magazinele se închid de la ora 20:00, terasele se închid pe toată durata carantinei. Magazinele pot să aibă maxim o persoană la opt metri pătrați. Între orele 10:00-13:00 procurarea bunurilor este pentru persoanele peste 65 de ani. Activitățile religioase se desfășoară doar în spații deschise. Pentru ieșire în perioada carantinei, de la domiciliu, există excepții care vor fi anunțate – activitatea profesională, asistența medicală de urgență sau care nu poate fi amânată, cumpărarea alimentelor, pe baza declarației pe propria răspundere”, a spus Raed Arafat.
Vicepremierul Raluca Turcan a cerut demisia managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Liliana Coldea, anunțând, totodată, demisia lui Gabriel Budescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, relatează Turnul Sfatului.
+++
Municipiul Sibiu ar putea intra în carantină, iar o decizie în acest sens ar putea fi luată vineri, notează Digi24.ro.
Între timp, subprefectul de Sibiu a fost demis, în timp ce prefectul este în izolare deoarece este infectat cu coronavirus. Guvernul a decis, în ședința de joi seara, încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către Rareș Macrea, mai scrie sursa citată.
Decizia de încetare a mandatului temporar de subprefect al Sibiului a lui Rareș Macrea a venit cu mai puțin de 24 de ore înainte ca șeful DSU, Raed Arafat, să meargă la Sibiu pentru a decide dacă se impune sau nu carantina pentru municipiul Sibiu, pentru orașele Cisnădie și Tălmaciu și pentru satul Șelimbăr.
Rareș Macrea a fost numit temporar prefect când Guvernul Orban a eliberat-o din funcție pe Maria Minea, numită de Guvernul PSD Viorica Dăncilă. După numirea lui Mircea Crețu tot pe un mandat temporar în funcția de prefect, Rareș Macrea a devenit subprefect.
În ultima perioadă, când prefectul Mircea Crețu a intrat în concediu medical, fiind infectat cu SARS-CoV-2, Rareș Macrea a condus ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
În condițiile eliberării sale din funcție, cel mai probabil ședința de vineri, în care se va decide sau nu carantinarea unor localități din județul Sibiu, va fi condusă de secretarul de stat Raed Arafat și de celălalt subprefect al Sibiului, Sanda Ligia Muntean.
Județul Sibiu a depășit incidența de infectare 7 la mia de locuitori, conform situației cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile, având joi o rată de 7,4 la mie.
Municipiul Sibiu are o rată de infectare de peste 11 la mie.
Comentarii