Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat miercuri că a dispus verificarea, la nivel național, a tuturor societăților care comercializează explozibili, în contextul cazului de la Arad.

"Așa cum, de exemplu, la Onești, am verificat peste 500.000 de petiții în 24 de luni, tot ce înseamnă plângeri, care nu aveau caracter penal, dar aveau anumite elemente de amenințare, la fel am făcut și aici, am dispus verificarea tuturor societăților care comercializează produse de acest gen (explozibili - n.r.) la nivel național și, cu siguranță, de aici ne va rezulta și o imagine a ceea ce înseamnă această piață în România", a declarat Bode în sediul MAI, citat de Agerpres.

El a precizat că acesta este un element pe care Poliția îl ia în calcul, însă ancheta de la Arad este coordonată de Parchetul General.

"Noi, Ministerul Afacerilor Interne, suntem implicați pentru a sprijini această anchetă cu structuri de la toate direcțiile, astfel încât, în cel mai scurt timp, autorul, autorii să fie trași la răspundere", a menționat Lucian Bode.

Potrivit ministrului, raportat la evenimente similare care au fost dejucate, este posibil ca și acesta să fi putut fi oprit înainte de a se produce.

PICCJ - Secția de urmărire penală și criminalistică a preluat ancheta în cazul de la Arad soldat cu moartea omului de afaceri local Ioan Crișan, după ce mașina pe care acesta o conducea a explodat în parcarea unui magazin.

"Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor, impactul social major, aspectele de fapt investigate fiind extrem de grave și pentru a se asigura soluționarea cu celeritate a cauzei, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiție. Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin", se preciza într-un comunicat al PICCJ.

Ioan Crișan deținea una dintre puținele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulți ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câțiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de pește.