CEDO a constatat că România a găzduit centre secrete de detenție ale CIA între septembrie 2003 și noiembrie 2005 și a condamnat statul român să-i plătească 100.000 de euro lui Abd al-Rahim al-Nashiri.

Instanța a stabilit că bărbatul a fost ținut într-un centru de detenție al CIA din România timp de 18 luni și că autoritățile de la București au știut că acesta va fi supus unor tratamente care încălcau Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

CEDO a mai stabilit că România a permis ca Abd al-Rahim al-Nashiri, un cetățean saudit de origine yemenită, născut în 1965, să fie mutat într-un alt centru de detenție al CIA situat ori în Afganistan ori în Lituania.

Curtea recomandă României să demareze cât mai curând posibil o investigație completă asupra cazului al-Nashiri și, dacă e necesar, să condamne responsabilii vinovați. Autoritățile române ar trebui să intervină pe lângă cele americane pentru ca sauditul să nu fie condamnat la moarte.

Totodată, instanța a decis că și Lituania a găzduit centre de detenție ale CIA, în urma plângerii lui Zayn al-Abidin Muhammad Husayn.

Abd al-Rahim al-Nashiri și Zayn al-Abidin Muhammad Husayn, aflați în prezent în detenție la baza navală Guantanamo Bay din Cuba, nu au putut fi audiați în timpul procesului.

Cei doi au fost considerați de CIA ”deținuți de valoare ridicată” în timpul ”războiului contra terorismului” lansat președintele George W. Bush după atacurile de la 11 septembrie 2001.

Autoritățile americane îl suspectează pe Al-Nashiri că a participat, în octombrie 2000, la atentatul care a vizat nava americană USS Cole în portul yemenit Aden. De asemenea, sauditul e suspectat că a avut un rol în atacul contra petrolierului francez MV Limburg în Golful Aden, în octombrie 2002.

Procedurile judiciare împotriva sa sunt în desfășurare în SUA pentru presupusul lui rol în atacuri.

Autoritățile române nu au recunoscut existența închisorilor CIA pe teritoriul României. 

Întrebat joi ce va face Guvernul României în urma condamnării, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat: ”În acest moment nu am de oferit o declarație pe acest subiect sau un punct de vedere al Guvernului”.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat că ancheta în privința existenței închisorilor CIA în România a început în 2012, dar "pentru aflarea adevărului" este necesară o cooperare judiciară internațională.

"S-au audiat mai multe persoane în această cauză, persoane importante, cu funcții importante, care îndeplineau la data respectivă funcții importante în stat, care au dat o mulțime de detalii despre cum s-au desfășurat lucrurile, însă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară o cooperare judiciară internațională”, a spus Lazăr.