CEDO a anunțat marți că a respins contestația depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Hotărârea CEDO privind protecția și recunoașterea legală a familiilor LGBT din România e definitivă.

Colegiul de judecători ai Marii Camere a respins luni 16 contestații, printre care și cea depusă de Guvernul de la București în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României.

România a contestat hotărârea CEDO pronunțată în luna mai a acestui an, care a decis Bucureștiul trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex.

Decizia e obligatorie.

"Nu mai există căi de atac prin care statul să se sustragă de la obligațiile pe care le are față de proprii cetățeni. Este momentul ca România să facă pasul firesc, pentru care majoritatea populației se declară pregătită", a precizat Asociația Accept.

CEDO a constatat în acest caz faptul că România a încălcat Articolul 8 al Convenției, care protejează viața de familie.

În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex.

În decizia din mai, CEDO subliniază că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere care să le ofere acestor familii drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.

"Încercarea statului român de amâna încă o dată recunoașterea și protecția familiilor noastre a eșuat. Nu mai există absolut nici un motiv care ar putea fi invocat pentru a justifica continuarea discriminării prin lege într-un stat democratic. Familiile noastre sunt parte a acestei societăți și trebuie să fie tratate egal acum și protejate juridic fără întârziere", au precizat Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, una dintre cele 21 de familii care au dat România în judecată la CEDO.