Refugiații sunt liberi însă să solicite vize pe baza dreptului național, a mai stabilit instanța cu sediul în Luxemburg, explicând că dreptul Uniunii stabilește doar procedurile și condițiile de eliberare a vizelor pentru tranzitul sau șederea preconizată pe teritoriul statelor membre cu o durată maximă de 90 de zile, se arată într-un comunicat de presă al CJUE.

Dosarul judecat:

La 12 octombrie 2016, un cuplu sirian și cei trei copii ai lor de vârstă mică, din Alep (Siria), au introdus cereri de vize umanitare la Ambasada Belgiei din Beirut (Liban), după care au revenit în Siria. Cererile urmăreau obținerea unor vize cu valabilitate teritorială limitată, pe baza Codului de vize al UE, pentru a le permite să părăsească orașul asediat Alep cu scopul de a introduce o cerere de azil în Belgia.

La 18 octombrie 2016, Office des étrangers (Oficiul pentru Străini din Belgia) a respins aceste cereri, apreciind că, prin solicitarea unei vize cu valabilitate teritorială limitată pentru a introduce o cerere de azil în Belgia, familia siriană în cauză avea în mod evident intenția de a rămâne mai mult de 90 de zile în această țară.

În plus, Oficiul a subliniat că autorizarea eliberării unei vize de intrare acestei familii pentru ca ea să poată introduce o cerere de azil în Belgia ar echivala cu a-i permite să introducă o cerere de azil la o misiune diplomatică.

Familia siriană a contestat decizia de refuz în fața Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia), motivând că, potrivit Cartei drepturilor fundamentale a UE și Convenției europene a drepturilor omului (CEDO), există "obligația pozitivă a statelor membre de a garanta dreptul la azil".

În aceste condiții, Consiliul Contenciosului privind Străinii a decis, de urgență, să adreseze întrebări Curții de Justiție. Acesta arată, printre altele, că Codul de vize prevede, printre altele, că o viză se eliberează atunci când un stat membru consideră că este necesar pentru a-și îndeplini anumite obligații internaționale și se întreabă cât de mare este marja de apreciere lăsată statelor membre în acest context.

Decizia CJUE:

Curtea arată că Codul de vize a fost adoptat pe baza unei dispoziții a Tratatului CE, în temeiul căreia Consiliul Uniunii Europene adoptă măsuri privind vizele de ședere, acordate pentru o durată de maximum trei luni. În consecință, Codul de vize stabilește procedurile și condițiile de eliberare a vizelor de tranzit sau de ședere pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă care să nu depășească 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile. Or, familia siriană a depus cereri de vize din motive de ordin umanitar cu intenția de a cere azil în Belgia și, prin urmare, un permis de ședere care nu se limitează la 90 de zile. 

Rezultă că, chiar dacă, formal, aceste cereri au fost introduse în temeiul Codului de vize, ele nu intră în domeniul său de aplicare.

Curtea precizează în plus că până în prezent niciun act nu a fost adoptat de legiuitorul Uniunii cu privire la eliberarea, de către statele membre, a unor vize sau a unor permise de ședere de lungă durată unor resortisanți ai unor țări terțe din motive de ordin umanitar.

Prin urmare, cererile familiei siriene sunt guvernate exclusiv de dreptul național. În consecință, întrucât situația în discuție nu este guvernată de dreptul Uniunii, dispozițiile Cartei nu sunt aplicabile.

Curtea mai precizează că situația familiei siriene nu este caracterizată de existența unor îndoieli cu privire la intenția sa de a părăsi teritoriul statelor membre înainte de expirarea vizei, ci de o cerere care are un obiect diferit de cel al unei vize de scurtă durată.

Potrivit Curții, a permite unor resortisanți ai unor țări terțe să introducă cereri de viză pentru a obține beneficiul unei protecții internaționale în statul membru pe care îl aleg ar aduce atingere economiei generale a sistemului instituit de Uniune pentru determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională.

Curtea concluzionează că o cerere de viză cu valabilitate teritorială limitată depusă de un resortisant al unei țări terțe din motive de ordin umanitar, în temeiul Codului de vize, la reprezentanța statului membru de destinație situată pe teritoriul unei țări terțe, cu intenția de a introduce, la sosirea sa în acest stat membru, o cerere de protecție internațională și de a rămâne, în consecință, în statul membru menționat mai mult de 90 de zile în cursul unei perioade de 180 de zile, nu intră în sfera de aplicare a codului, ci, în stadiul actual al dreptului Uniunii, numai în cea a dreptului național.