CMR,către Vlad Voiculescu: Fiecare medic e un feudal pentru că "stăpânește" relația cu pacientul său
Colegiul Medicilor transmite ministrului Sănătății, în replica la afirmația potrivit căreia sistemul de sănătate este “de tip feudal”, că fiecare medic e un feudal la locul său de muncă, deoarece doar el poate să stăpânească relația cu pacientul său.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, recent, că sistemul de sănătate din România este "o feudă de sus până jos, în care este vorba mai puțin despre oameni, ci despre sistem". El a comparat corupția din sănătate cu "un cancer" pentru care tratamentul este chimioterapia.
"Primul gând care îmi vine mie în minte când mă gândesc la sistemul de sănătate este feudal. Este o feudă de sus până jos. Și într-un sistem feudal e mai puțin vorba despre oameni, oameni buni, oameni răi, este vorba despre sistem”, a spus ministrul Sănătății.
În replică la aceste afirmații, Colegiul Medicilor din România arată, într-o scrisoare adresată ministrului Sănătății, că are dreptate când vorbește de feudă, dar medicul este un feudal la locul său de muncă pentru că încearcă să stăpânească, în ciuda ingerințelor exterioare și a suprareglementării, relația fundamentală cu pacientul său.
"Această relație este cea care îi conferă calitatea de stăpân feudal, pentru că numai el poate să gestioneze această relație”, se arată în scrisoarea adresată ministrului, semnată de președintele CMR, Gheorghe Borcean, relatează News.ro.
CMR precizează că pacienții "se îmbolnăvesc statistic, dar se vindecă individual", iar fiecare împrejurare sau loc este o feudă, a cărei organizare ține de modul în care medicul și personalul din sănătate gestionează relația cu pacienții.
"Da, medicul este un feudal, în măsura în care reușește să convingă în mod individual și colectiv despre competența sa, despre calitatea și valoarea socială a muncii sale, despre respectul sau ne-respectul pe care îl arată pacienților săi, despre nivelul de libertate în care își practică profesia, despre faptul că reușește, în ciuda ingerințelor exterioare, să fie independent în practica profesiei, demosntrând că libertatea în exercițiul profesiei nu este un cadou pe care și-l asumă el însuși ci este dovada respectului fundamental al drepturilor pacientului”, îi transmite președintele CMR ministrului Sănătății.
Președintele CMR mai spune că multe dintre atacurile "furibunde” la adresa sistemului de sănătate sunt "justificate de neconformitățile economico-financiare”, dar îi atrage atenția ministrului Sănătății că acestea nu sunt în sarcina medicului, ci a gestiunii sistemului, uneori practicată de către medici.
"Cu cât suma de bani din Fondul Național al Asigurărilor de Sănătate este mai mare (și Fondul crește în cantitate de la an la an), este în firea lucrurilor ca la acest rezervor uriaș «să se înțepe oricare capitalist», în ideea că oricum nu se va observa, pentru că tot eșafodajul economico-financiar și politic se clădește pe relația directă între medic și pacient și oricum aceștia doi nu vor constata decât târziu sau niciodată că banii adunați de la pacienți pentru plata serviciilor de sănătate, către personalul din sănătate, sunt dijmuiți de către un sistem supra-normat”, precizează Gheorghe Borcean.
Președintele CMR susține că toate aceste lucruri neconforme se petreceau și înainte și erau cunoscute de multă lume, dar acum "ies la ieveală” și îi cere ministrului Sănătății să constate că singura sursă solidă, de nădejde, de perspectivă competentă și în mare parte liberă din sistem este resursa umană.
"Dacă vă manifestați interesul pentru destructurarea rețelelor infracționale sau cu potențial infracțional, dacă vă manifestați interesul pentru sănătatea națiunii, cu respect, Domnule Ministru, vă rog să vă detașați de gândirea structuralist-politică a unui înalt funcționar public și să vă aliați cu cele două categorii fundamentale ale sistemului sanitar: personalul din sănătate și cetățenii”, mai scrie președintele CMR în scrisoare.
de Marchi 18 Iun 2016 11:22
de stefan 20 Iun 2016 09:21
de stefan 20 Iun 2016 09:26
de Ștefan Brăgărea 18 Iun 2016 11:58
COLEGIUL - eminamente birocratic - dorește dependențe de tip feudal; medicii de bună calitate (și sunt mulți) nu!
de stefan 20 Iun 2016 09:17
de DanB 06 Iul 2016 01:32
In lumina acestor marete realizari ale sistemului sanitar romanesc, l-as intreba pe onorabilul domn Borcean daca se uita vreodata in oglinda, ca noi toti ceilalti "fraieri". Si daca da, se uita, nu se sperie de ce vede? Se pare ca nu, altfel ar fi avut o abordare mai decenta.
Si da, domnule borcean, (nu intamplator am folosit minuscula) Vlad voiculescu are dreptate in afirmatiile lui, indiferent cat de prost va pica voua, parte a acestui sitem putred de atata vreme. Sa va fie rusine!
de Raposatu 05 Aug 2016 18:11