Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis să se autosesizeze cu privire la declarația Vioricăi Dăncilă, în cadrul interviului acordat joi seara postului Antena 3.

”Consiliul urmează să organizeze audierea doamnei prim-ministru în data de 20 februarie. În speță, va fi citat la audieri și moderatorul emisiunii respective, domnul Mihai Gâdea. În urma îndeplinirii procedurii legale, CNCD va analiza declarația în speță și comportamentul moderatorului, din perspectiva săvârșirii unei posibile fapte de discriminare, prin încălcarea dreptului la demnitate umană a persoanelor cu autism”, potrivit unui comunicat al instituției. 

Pe data de 20 februarie, Viorica Dăncilă se află la Bruxelles, având programată o întrevedere cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și una cu comisarul european Corina Crețu, potrivit agendei oficiale a Comisiei Europene. Pe 21 februarie, premierul se va întâlni cu liderul CE, Jean-Claude Juncker.

”Cum poate un europarlamentar să îndepărteze România de Europa? Un om care nouă ani a stat la Bruxelles cunoaşte instituţiile, cunoaşte regulile europene şi ştie cât de importantă este participarea noastră ca stat membru în această construcţie europeană. Legat de parteneriatul strategic - este primul Guvern care are un vicepremier care se ocupă de parteneriate strategice, în special pe parteneriatul strategic cu SUA. Deci cred că doar aceste două lucruri arată, să mă exprim elegant, că dezinformează şi că ştiu realitatea, dar nu vor să o accepte şi să o vadă. Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă”, a declarat joi seara, la Antena 3, premierul Dăncilă.

Vineri, Guvernul a trimis un comunicat cu scuzele premierului. Ulterior, Viorica Dăncilă a declarat că îi pare rău că ”s-a înțeles acest lucru”: ”Îmi pare rău că s-a făcut această analogie, nu a fost în intenţia mea şi vă asigur că nu aş face acest lucru niciodată. Deja am dat un comunicat prin care îmi cer scuze".

FEDRA - Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist - a precizat pe Facebook că a depus o sesizare la Consiliul Național Împotriva Discriminării, nefiind prima sesizare privind ”abuzul verbal” al politicienilor.

Asociația dă două exemple de foști premieri - Mihai-Răzvan Ungureanu și Călin Popescu-Tăriceanu.

”În ambele cazuri ni s-a spus: «Afirmațiile reclamatului nu exced limitele libertății de exprimare. Se respinge»", precizează FEDRA, care solicită sprijin pentru demersurile sale.