Comisia Europeană ia în calcul interzicerea ambalajelor din plastic
Comisia Europeană analizează interzicerea ambalajelor din plastic și stabilirea de noi cerințe pentru producători, a declarat comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevicius, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt.
"Cu siguranță vrem să extinde regulile privitoare la obiectele de plastic de unică folosință și în prezent analizăm în ce direcție este posibilă această extindere. Un pas important ar fi, de exemplu, interzicerea ambalajelor din plastic sau utilizarea plasticului reciclat", a spus Virginijus Sinkevicius pentru Die Welt, citat de Agerpres.
Noile prevederi UE cu privire la utilizarea obiectelor de plastic de unică folosință riscă să amenințe o piață cu o valoare de peste 10 miliarde de dolari, polipropilena și polistirenul fiind cele mai afectate.
Adoptată anul trecut, Directiva UE privind obiectele de plastic de unică folosință interzice utilizarea unor produse de plastic precum vesela, paiele, bețișoare din plastic pentru urechi și unele containere din polistiren.
De asemenea, Comisia Europeană analizează modul în care producătorii de produse precum anvelope sau cosmetice ar putea fi obligați să reducă în mod semnificativ cantitatea de microplastice din produsele lor.
"Microplasticele sunt pe agenda noastră. Până la finele anului vom veni cu o listă foarte detaliată a tuturor acestor produse care conțin microplastice sau utilizează microplastice", a spus Virginijus Sinkevicius.
Circa 245 de milioane de tone de plastic sunt produse anual pe glob, potrivit estimărilor acestei industrii. Această cantitate reprezintă echivalentul a 31 de kilograme de plastic anual pentru fiecare dintre cele 7,1 miliarde de persoane de pe planetă, spun cercetătorii.
Comentarii