În cadrul unui nou concurs al campaniei Comisiei Europene, #EUandME, lansat vineri, vor fi selectați cinci regizori talentați, care vor avea ocazia să lucreze sub îndrumarea unor directori de film din Europa, premiați la nivel internațional.

Tinerii interesați sunt invitați să prezinte o idee pentru un scurt-metraj despre o poveste legată de impactul pe care Uniunea Europeană îl are asupra vieții cotidiene a cetățenilor săi.

Potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, înscrierile se pot face între 24 august și 31 octombrie prin completarea formularului de înregistrare online.

Aplicația trebuie să conțină un sinopsis al fimului, un scurt clip filmat cu telefonul mobil în care să explice conceptul dar și motivația lor (ambele în limbile română și engleză), dar și un link spre un scurt-metraj pe care l-au realizat în ultimii cinci ani.

Concursul este destinat tinerilor regizori europeni, cu reședința în Uniunea Europeană, care la momentul încheierii perioadei de încriere (31.10.2018) au între 18-35 de ani. Înscrierile trebuie să fie individuale.

Juriul va face câte două nominalizări pentru fiecare din cele cinci categorii: mobilitate, sustenabilitate, abilități & afaceri, digital, drepturi. Iar începând din ianuarie 2019, publicul își va putea vota online favoriții.

Cei cinci câștigători vor primi câte un grant în valoare de 7.500 euro pentru a-și transpune ideile pe peliculă până la data de 30.04.2019, urmând ca în iunie 2019 să aibă loc o festivitate de premiere.

Campania #EUandME a fost lansată în luna mai 2018 și se adresează cu precădere tinerilor, fiind derulată în cele 28 de state membre UE, pe o perioadă de 18 luni. Prin aceste inițiative, precum producția și difuzarea unor filme de scurt-metraje, sunt promovate oportunitățile de care pot beneficia cetățenii UE pentru a-și atinge potențialul și a-și lărgi orizonturile.