Magistrații Judecătoriei Ploiești au admis în parte, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul privind incendiul de la Ferma Dacilor în care au murit opt oameni.

Ei au emis mandat de arestare preventivă pe numele controversatului om de afaceri Cornel Dinicu, cel care înființase și care administra, în fapt, complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani. Ceilalți doi inculpați au primit mandate de arest la domiciliu, în dosarul în care cei trei sunt acuzați de ucidere din culpă și de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore, relatează News.ro.

Conform deciziei judecătorilor, cei doi inculpați care se vor afla în arest la domiciliu au obligația să se prezinte în fața organului de urmărire penală și a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori sunt chemați; să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele vătămate sau membrii familiilor acestora și ale victimelor decedate, cu ceilalți doi inculpați și nici cu martorii și experții desemnați în cauză. 

În cazul ambilor inculpați aflați în arest la domiciliu, Poliția orașului Mizil, sub coordonarea Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Prahova, este desemnată să supravegheze respectarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor stabilite de completul de judecată.