Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că Normele de aplicare ale Hotărârii de Guvern prin care este reglementat modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgență au intrat în vigoare începând din 1 aprilie.

Medicii de familie le vor putea trimite pacienților rețetele pe e-mail sau prin alte mijloace electronice și vor putea face consultații telefonice sau online. 

Pentru a simplifica modul în care pacienții pot intra în posesia tratamentelor în baza rețetelor online emise în baza unei consultații la distanță, medicul de familie poate dicta pacientului datele de identificare a prescripției, în situația în care pacientul nu deține un mijloc de comunicare electronic sau un telefon inteligent.  Aceste date minime de identificare sunt: codul de parafă al medicului prescriptor; CUI cabinet medic prescriptor; seria, numărul și data prescripției medicale.

De asemenea, sunt în lucru și alte modalități de simplificare și rezolvare a eventualelor probleme punctuale care vor apărea în eliberarea prescripțiilor de medicamente la distanță, pe care CNAS le va comunica în momentul în care vor putea fi aplicate la nivel național.

Anterior, a fost suspendată obligativitatea utilizării cardului național de sănătate pe perioada stării de urgență. 

”Pentru păstrarea măsurilor de distanțare socială care se impun în această perioadă, recomandăm populației să ia legătura telefonic cu medicul de familie sau cu medicul specialist pentru a stabili împreună cu acesta dacă, pentru rezolvarea problemelor medicale, este necesară deplasarea la cabinetul medical sau se poate beneficia de o consultație la distanță”, anunță CNAS.

Pe de altă parte, CNAS avertizează că prescripția medicală transmisă pacientului prin mijloace electronice poate fi utilizată de asigurați o singură dată pentru a ridica din farmacie medicamentele prescrise.