Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite că de joi au fost controlate 430 de camioane care transportau legume și fructe, dar și trei depozite, fiind aplicate 31 de sancțiuni de sute de mii de lei.

"Începând cu data de 11.04.2019, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a demarat o serie de controale la nivel național pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele și fructele provenite atât din comerțul intracomunitar, cât și din import. Acțiunea este parte a operațiunii de control "Demetra”, aflată sub coordonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Inspectorii sanitari-veterinari au verificat pe palierul lor de competență toate mijloacele de transport sigilate de către inspectorii ANAF", transmite ANSVSA printr-un comunicat de presă.

Autoritatea mai spune că amenzile date au fost în valoare de 602.200 de lei.

A fost reținută oficial și dirijată către neutralizare o cantitate de 81,35 tone de legume și fructe, după cum urmează:

23 de tone de ceapă uscată din Polonia;

10 tone de morcovi din Ungaria și Serbia;

23,04 tone de mere din Polonia;

200 de kg de usturoi din China;

6,45 tone de cartofi din Polonia;

1,82 tone de ciuperci din Polonia;

6,78 tone de roșii din Spania;

2,2 tone de vinete din Spania;

7,8 tone ardei gras din Spania;

60 de kg de roșii din Grecia.

Printre neconformitățile sancționate se află: lipsa documentelor sanitare veterinare, iginenă necorespunzătoare, lotizare necorespunzătoare (depășirea capacității de depozitare), mijloace de transport necorespunzătoare, lipsa elementelor de identificare (etichetare necorespunzătoare), lipsa autorizației de fucționare a depozitului de destinație.

+++

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) transmitea zilele trecute că sute de TIR-uri care transportă fructe și legume din import sunt blocate la intrarea în România, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut ANAF și vameșilor să verifice fiecare astfel de transport.