De luni, două schimburi la Direcția de Permise din Pipera, până la ora 21:00, și programare online
Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, anunță că la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Pipera se va lucra, începând de luni, în două schimburi, de la 7:00 la 21:00. Tot de luni se va putea face programare online.
"Începând de luni, centrul din Pipera va lucra în două schimburi, programul fiind 07.00-21.00, în fiecare zi lucrătoare. Am disous alocarea imediată a 60 de posturi suplimentare din rezerva Ministerului de Interne, 50 la București și 10 la Ilfov, prin detașarea unor lucrători din aparatul centrl al ministerului. În timpul acestui weekend, personalul va fi instruit astfel încât de săptămâna viitoare să fie operațional. De luni, se va trece la un sistem de programare online pentru București și Ilfov", a declarat, vineri, ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, scrie Mediafax.
Aproximativ 300 de oameni au așteptat din nou, vineri dimineață, la cozi la sediul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din Pipera, coada întinzându-se pe o distanță de 30-40 de metri.
Cei mai mulți au declarat că vin încă de noaptea, având în vedere că programul la ghișee începe la ora 8:00, iar ei trebuie să ajungă la muncă la ora 9:00. Totodată, oamenii se plâng că sunt puțini angajați la ghișee.
De ce atât de târziu?
Vineri, Dragoș Tudorache a declarat că, la discuțiile cu prefectul Capitalei, Paul Petrovan, cu prefectul județului Ilfov, Adrian Petcu, și cu conducerea Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și-a exprimat nemulțumirea pentru situația de la Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Capitală, unde oamenii stau multe ore la cozi, scrie News.ro.
El a precizat că pe oamenii care stau la cozi nu îi interesează că sunt cauze reale și obiective, legate de personal și de logistică, ci vor să nu mai piardă multe ore așteptând să ajungă la ghișee, și pentru aceasta trebuie luate măsuri cu impact imediat.
Ministrul a arătat că, în primul rând, a clarificat cine este responsabil din punct de vedere operațional și a stabilit ca, începând de luni, la Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să se lucreze în două schimburi, de la orele 07:00 la 21: 00.
Pentru aceasta, vor fi alocate imediat 60 de posturi suplimentare, dintre care 50 la București și 10 la Ilfov. Tudorache a explicat că vor fi oameni detașați temporar din Ministerul Afacerilor Interne, pentru că nu pot fi luați angajați care lucrează în stradă. Personalul care va fi detașat urmează să fie instruit în weekend de cei care lucrează la Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Șoseaua Pipera.
Tot de luni se va putea face programare online, ministrul precizând că reprezentanți de la Prefectura Suceava vor veni la București cu softul necesar. De asemenea, vor fi ghișee separate pentru programările online, pentru a nu exista o suprapunere. Persoanele care vor veni la ghișee vor avea bonuri personalizate, pentru a nu lăsa loc de intermedieri făcute de unii traficanți de bonuri. În zece zile va exista un al doilea aparat de bonuri personalizate, cu nume, a mai spus ministrul de Interne.
Dragoș Tudorache a precizat că speră ca în urma acestor măsuri să vadă schimbări efective și vizibile, el arătând că este inacceptabil să fim martori la această situație și să nu facem nimic.
Ministrul a mai spus că îi roagă pe cetățeni ca de săptămâna viitoare să nu mai vină din cursul nopții la Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Capitală, arătând că va urmări situația, pentru a se asigura că nu vor mai fi probleme.
El a precizat că o măsură care va fi luată atât pentru Bucureștri cât și pentru județul Ilfov este programarea pentru proba practică a celor care vor să obțină permisul de conducere direct de pe calculatorul pe care dau examenul teoretic. Astfel, candidații vor putea, după ce au fost declarați admiși, să aleagă data pentru proba practică.
Întrebat de ce s-au luat acest măsuri atât de târziu, ministrul Dragoș Tudorache a spus că în septembrie, când a discutat despre cozile de la ghișee, i s-a spus că perioada din vară a fost una excepțională și că nu se va mai repeta. Tudorache a precizat că a așteptat să vadă ce se întâmplă și, pentru să situația nu s-a schimbat, a intervenit.
Ministrul a spus că luni va merge la Serviciul Permise de Conducere să vadă ce se întâmplă și dacă oamenii detașați au avut timp suficient pentru a fi instruiți cu ce trebuie să facă.
Comentarii