DIICOT a reiterat sâmbătă solicitarea către Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" să efectueze, în continuare, în regim de urgență expertiza genetică judiciară asupra întregului material probator din Caracal.

DIICOT amintește că pe 17 august, Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" a înaintat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare. Potrivit acestor constatări au fost expertizate de către Institutul Național de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană, însă având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acțiunii factorilor fizico - chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenția niciun profil ADN, precizeză Agerpres.

"Precizăm că, prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici", dispoziția de efectuare în continuare, în regim de urgență, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinților și a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la fața locului", se arată în comunicatul DIICOT.

DIICOT arată că va continua să informeze opinia publică, cu celeritate, de îndată ce va primi noi informații de la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici"